Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI Peste 8.000 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic în perioada Crăciunului (VIDEO)

ro

23 Dec, 2021 16:15 1547 Marime text
Peste 8.000 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, la sfârșitul acestei săptămâni, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
 
Efectivele de poliție planificate în serviciu, în perioada 25 – 26 decembrie 2021, vor acționa pe cele două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
 
Totodată, activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor fi angrenați în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.
 
Folosind aproape 4.000 de autospeciale, în medie, zilnic, polițiștii vor acționa în teren.
 

„Peste 5.000 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică, peste 1.300 sunt poliţişti de la rutieră, ceilalți fiind de la celelalte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de la acțiuni speciale şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
 
Poliţiştii de la rutieră vor fi prezenți în trafic, scopul principal al acestora fiind acela de a preveni accidentele rutiere.
 
Complementar acestor activități, astăzi, polițiștii oferă ceai și cafea conducătorilor auto, precum și sfaturi preventive cu privire la conducerea autovehiculelor în condiții de iarnă și pe distanțe lungi.
 
Pentru fluența traficului rutier, polițiștii vor beneficia de sprijinul elicopterelor din cadrul Inspectoratului General al Aviației, ce vor transmite date și informații în timp real.


 
De asemenea, se acordă o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, a celor specifice sărbătorilor de iarnă“ - a mai adăugat purtătorul de cuvânt al MAI.

 
Totodată, modul de comercializare și folosire a articolelor pirotehnice reprezintă o prioritate, având în vedere consecințele deosebit de grave pe care le poate avea folosirea improprie a acestora.
 
Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte!
 
Poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice vor acţiona, împreună cu alte autorităţi ale statului, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de către unităţile de alimentaţie publică şi de cazare a turiştilor.
 
De asemenea, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, poliţiştii vor intensifica verificările la societăţile comerciale, în special la cele care colectează şi transportă valori monetare, precum unităţile bancare, în hipermarketuri și centre comerciale, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor şi sistemele de pază.
 

„Recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece minivacanța de Crăciun în liniște și sănătate!
 
Dacă plecați cu trenul, fiți foarte prudenți în gară! Aici pot acționa hoții de buzunare. Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate!
 
Dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!
 
Nu uitați că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!
 
Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră.
 
Pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!
 
Vă reamintim că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România!
 
Asiguraţi-vă că încuiați locuinţa când plecaţi de acasă!
 
Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun!
 
Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!
 
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!“ - a mai adăugat Monica Dajnog
 



Sursa foto: Facebook/DGMB
Sursa video: Facebook/MAI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii