Daniel Constantin preia conducerea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior
Daniel Constantin preia conducerea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior
02 Feb, 2026 17:29
ZIUA de Constanta
269
Marime text
269
Marime text
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 77 din 30 ianuarie 2026 a fost publicată Decizia nr. 23/2026 privind numirea lui Daniel Constantin în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, Daniel Constantin se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior.
Decizia intră în vigoare de la data de 30 ianuarie 2026.
Cine este Daniel Constantin
Daniel Constantin (n. 26 iunie 1978, Pitești, România) este un politician român, fost deputat. [1] A fost ministru al Agriculturii și ministru al Mediului, președinte al Partidului Conservator, copreședinte al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și fondator al Partidului Pro Romania.
Absolvent al facultății de Zootehnie (în 2002) și masterand al Facultății de Management, Managementul Calității și Inovației, (în 2004) de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, a trecut pe rând prin mai multe funcții, ca cea de director general la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (în perioada aprilie-octombrie 2009), evaluator la Banca Mondială în cadrul proiectului MAKIS, și coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeana din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la Ministerul Integrării Europene.
Pe 7 mai 2012 a fost numit Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în guvernul Ponta. În al treilea guvern al lui Victor Ponta, Constantin a fost numit și vice-prim-ministru, ca principal reprezentant al PC în cadrul alianței cu PSD, UNPR și UDMR.
Din 2017, Daniel Constantin a fondat împreună cu Victor Ponta și Sorin Cîmpeanu Partidul Pro România.
Cariera profesională
Dintre activitățile profesionale sunt de amintit:
Între aprilie 2009-octombrie 2009 a deținut funcția de Director General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
Între 2007 și 2009 a ocupat calitatea de evaluator independent al Băncii Mondiale în cadrul proiectului MAKIS
Între 2003 și 2006 a ocupat funcția de Coordonator al Corpului de Consilieri de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
Între 1999 și 2003 a ocupat mai multe funcții de reprezentare a Studenților din Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, printre care de remarcat sunt:
Între 2000-2002 a fost președintele Ligii Studenților din Universitatea de Științe Agronomice si Medicină Veterinară București
Între 2001-2002 a fost membru în Consiliul Național al Studenților pe lângă Ministerul Educației și Cercetării.
Cariera politicăDaniel Constantin și Cristian Popescu Piedone la un miting electoral de susținere a lui Victor Ponta în 2014Daniel Constantin a fost ales membru al Camerei Deputaților din circumscripția Argeș, pentru prima data în urma algerilor din 2012, din partea Partidului Conservator. Acesta a fost reales în aceeași circumscripție la alegerile din 2016, din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), și la alegerile din 2020, din partea Partidului Național Liberal.
Președinte și membru fondator PRO ROMÂNIA
Partidul PRO România a fost lansat de Daniel Constantin în luna mai a anului 2017, în calitate de președinte alături de alți foști membri ai Partidului ALDE. Până la primul congres care a avut loc în octombrie 2018 PRO România a fost condus de Daniel Constantin în calitate de președinte.
Președintele PC
În 2006, Daniel Constantin s-a înscris în Partidul Conservator (PC), unde a coordonat activitatea Departamentului de Fonduri Europene.
În 2010, în urma unui congres extraordinar, a fost ales președinte al PC, cu sprijinul fondatorului partidului, Dan Voiculescu. Astfel, Daniel Constantin a devenit cel mai tânăr președinte de partid din România.
Ministru al Agriculturii
Daniel Constantin a fost numit în 2012 ministru al agriculturii în guvernul Ponta. Portofoliul agriculturii și numirea lui Constantin în acest post a fost anunțat de premierul Ponta înaintea prezentării componenței guvernului, ceea ce a arătat că poziția sa era stabilită înaintea negocierilor pentru celelalte portofolii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


