Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:52 02 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Conturi Prejudiciu de aproape 150 de milioane de lei la ONJN. Suspiciuni privind nereguli majore în industria jocurilor de noroc

ro

02 Jul, 2026 15:29 192 Marime text

În cadrul misiunii de audit de conformitate cu tema Respectarea prevederilor legale privind activitatea de autorizare, monitorizare și controlul jocurilor de noroc desfășurată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) pentru anul 2024, Curtea de Conturi a identificat multiple abateri de la legalitate și regularitate, constând în taxe de autorizare neîncasate, nedeclarate sau diferențe între sumele datorate și cele declarate de operatori. 
 
Potrivit auditului, prejudiciul rezultat în urma acestor abateri a fost determinat de lipsa de acțiune a ONJN, întrucât, în anul 2024, Oficiul nu a monitorizat și nu a controlat activitatea organizatorilor de jocuri de noroc și nu și-a îndeplinit atribuțiile legale, astfel:

- nu a verificat realitatea și exactitatea raportărilor periodice (lunare) ale organizatorilor de jocuri de noroc tradiționale și la distanță, în cadrul auditului fiind consemnate numeroase situații de neîndeplinire a obligațiilor de declarare și de plată a operatorilor licențiați
 
- cu ocazia relicențierii (anuale) a operatorilor de jocuri de noroc la distanță, prin semnarea unor minute reprezentanții ONJN au validat în mod nereal și au certificat îndeplinirea de către aceștia a tuturor condițiilor prevăzute de lege în vederea obținerii licenței, respectiv de asigurare a  accesului neîntrerupt, securizat, de la distanță, la serverul în oglindă, la serverul de siguranță situate pe teritoriul României, inclusiv la serverul central;
 
- nu a analizat și nu a valorificat datele și rapoartele stocate de organizatorii de jocuri de noroc la distanță în serverele în oglindă și în serverele de siguranță;

- nu cunoaște dacă au fost efectuate modificări software după autorizare la organizatorii de jocuri de noroc la distanță;

Lipsa de interes a ONJN în analiza rapoartelor ce trebuie puse la dispoziție pe servere de către organizatorii de jocuri la distanță, deși chiar în condițiile menționate pot fi descărcate totuși unele rapoarte obligatorii, este exemplificată în raportul de audit prin neinvestigarea unor situații concrete în care, în cazul mai multor operatori, au fost identificate plăți multiple peste 15.000 euro către unii jucători, de 40 sau chiar 58 ori într-o singură zi, cu valori totale de ordinul sutelor de mii sau milioanelor de euro, scrie stiripesurse.ro. 

Exemplele identificate din interogarea serverelor în timpul misiunii de audit relevă situații de risc major, care impuneau declanșarea imediată a unor verificări de către ONJN, întrucât acestea pot proba manipularea vădită de către organizatori a rezultatelor de joc și în mod direct a veniturilor organizatorilor prin oferirea repetată a  unor câștiguri substanțiale către anumiți ”jucători”. Riscul de manipulare a rezultatelor jocurilor de noroc on-line poate determina o potențială diferență de taxă de autorizare nedeclarată de până la 2,1 miliarde lei în anul 2024.
 
Potrivit auditului, aspectele de nerespectare a prevederilor legale în materia jocurilor de noroc ce țin de îndeplinirea obligațiilor fiscale ce decurg din calitatea de organizator de jocuri de noroc ar fi trebuit identificate de structurile cu atribuții din ONJN și ulterior stabilite și sancționate prin misiuni de control la operatorii autorizați de jocuri de noroc.
 

În cadrul misiunii, auditorii au constatat

  • diferențe de taxă de autorizare în valoare estimată de 116.019.510 lei în sarcina operatorilor de jocuri de noroc de tip slot-machine, nedeclarată și neachitată ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 82/2023;
  • o diferență nedeclarată și neachitată reprezentând taxa de autorizare de 16.713.371 lei în cazul unei societăți comerciale;
  • în cazul operatorilor de jocuri de noroc pentru pariuri în cotă fixă/bingo tv, s-a constatat faptul că, în cazul a 10 operatori din totalul de 20, se înregistrează diferențe de taxă de autorizare lunară nedeclarată în cuantum total de 3.626.440 lei, calculate între valoarea declarată prin declarațiile lunare și valoarea ce rezultă din aplicarea procentului legal de 21% asupra veniturilor realizate de organizatori în perioada de raportare;
  • în cazul activității de colectare a veniturilor proprii, s-a constatat diferența neîncasată reprezentând contribuțiile aferente unui număr de 56.513 aparate autorizate aparținând operatorilor care au autorizat aceste echipamente în sumă de 13.119.976 lei, principala cauză fiind aceea că ONJN nu a emis și nu a transmis înștiințările de plată către organizatori.
 
Precizăm că obiectivul general al misiunii de audit a urmărit evaluarea modului în care Oficiul National pentru Jocuri de Noroc și-a îndeplinit atribuțiile conferite de cadrul normativ aplicabil, iar obiectivele specifice au constat în evaluarea/verificarea modului de realizare a activităților de autorizare, monitorizare, supraveghere și controlul jocurilor de noroc. De asemenea, a fost verificată activitatea finanțată integral din venituri proprii, în scopul promovării respectării principiilor şi măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social.
 
Concluzia formulată ca urmare a misiuni de audit de conformitate este o concluzie contrară, întrucât pe baza activității de audit întreprinse, cu criteriile aplicate, respectiv legislația în domeniul autorizării, monitorizării și controlului jocurilor de noroc pentru anul 2024, s-au constatat abateri de conformitate care, luate individual sau cumulat, sunt deopotrivă semnificative și generalizate.
 
Potrivit auditului, abaterile constatate au cauzat prejudicierea bugetului statului cu suma totală de 149.479.297 lei. Întrucât există indicii de săvârșire a unor fapte sancționate de legea penală, Curtea de Conturi a sesizat organele în drept. Subliniem caracterul sistemic și recurent al constatărilor Curții, reflectat și în auditurile anterioare la ONJN.
 
Raportul de audit de conformitate aprobat de Plenul Curții de Conturi în urma misiunii derulate la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc poate fi accesat pe pagina noastră de internet (www.curteadeconturi.ro).
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii