Corpul de Control al Primăriei a amendat din... greşeală Cafe Cafe (?!)
Corpul de Control al Primăriei a amendat din... greşeală Cafe Cafe (?!)


În dosarul 36443/212/2010, înregistrat pe 24 septembrie a.c., firma lui Cătălin-Iuliu Nedelcu cheamă la judecată Corpul de Control, condus de Ionuţ Pripişi, din cauza plângerii contravenţionale nr. 113.085 din 3 septembrie a.c. şi, chiar dacă a ajuns în instanţă cu Primăria, Nedelcu spune că nu este niciun fel de problemă şi că, de fapt, totul nu ar fi decât o greşeală. „S-a întâmplat o greşeală.
A fost o confuzie. Nu a fost
niciun control. Există un proces verbal şi pentru ca acesta să fie
anulat există această procedură.
Atât. A fost o confuzie, nu a fost nimeni în control. Şi, până la urmă,
este vorba despre o amendă de numai 100 de lei", a încercat să explice
patronul de la Cafe Cafe. Dar, cu toate explicaţiile
acestuia, nu am înţeles exact cum Corpul de Control a făcut o greşeală
în timpul unui control care
nu a existat, dar care s-a „lăsat" cu o amendă de 100 de lei. În orice
caz, procesul cu Corpul de Control nu este unicul intentat de
societatea Restaurant Mediteranean SRL în 2010. De la începutul anului,
firma Cafe Cafe-ului a dat în judecată de trei ori
Garda Financiară, toate dosarele având ca obiect plângeri
contravenţionale. Oare o fi fost vorba, şi în aceste cazuri, tot despre
nişte greşeli?!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp