Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne a finalizat raportul în urma verificărilor desfășurate la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

ro

22 Dec, 2023 14:55 604 Marime text
  •  Având în vedere constatările comisiei de verificare, reprezentanții Corpului de Control au propus, iar conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat, măsuri pe două paliere.

În urma incidentului din noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2023, când 63 de studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” s-au deplasat la unități spitalicești după ce au acuzat simptome digestive ca urmare a servirii mesei la cantina din unitate, iar ulterior alți 80 de studenți cu aceeași simptomatologie au primit tratament medical de specialitate la nivelul Serviciului Medical Academie, fără să necesite internare, Corpul de Control al Ministrului a constatat mai multe disfuncționalități și neconformități privind respectarea procedurilor pentru asigurarea stării de sănătate și a condițiilor igiencio-sanitare, a gestionării și raportării evenimentului, precum și în privința exercitării controlului intern managerial, transmite un comunicat din partea Ministerului Afacerilor Interne.

Cauzele posibile pentru apariția evenimentului epidemiologic, potrivit specialiștilor în sănătate publică, sunt: contaminarea unor alimente prin vectori (insecte), prin contactul direct al unui aliment preparat termic cu unul nepreparat termic, derularea altor activități decât cele de servire a mesei în sălile de masă, păstrarea alimentelor la temperatura camerei pentru o perioadă mare de timp, neaplicarea și nerespectarea normelor de protecție igienico-sanitară în unitățile de servire a mesei.

Ofițerii Corpului de Control au reținut faptul că activitatea din blocul alimentar s-a desfășurat concomitent cu lucrările de reabilitare și modernizare începute în anul 2022, iar în sălile de mese s-au derulat cursuri și alte activități administrative, aceste aspecte fiind de natură să afecteze siguranța igienico-sanitară a obiectivului. S-a stabilit, totodată, că personalul cu atribuții în acest sens nu a urmărit starea de sănătate a persoanelor ce își desfășoară activitatea în blocul alimentar.

De asemenea, evenimentul produs în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2023 nu a fost raportat corespunzător, pe cale ierarhică, în conformitate cu actele normative incidente, activitatea personalului de serviciu a fost realizată necorespunzător, iar conducerea unității a manifestat lipsă de interes în privința organizării și aplicării sistemului de control intern managerial.

Având în vedere constatările comisiei de verificare, reprezentanții Corpului de Control au propus, iar conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat, măsuri pe două paliere.

I. Pentru remedierea disfuncționalităților constatate:

S-a identificat necesitatea elaborării și îmbunătățirii unor reglementări pe linie de comunicare instituțională, raportare ierarhică, proceduri de lucru și revizuirea cadrului normativ intern privind circuitul documentației și activitățile de urmat pentru autorizare/avizare sanitară și exercitarea controlului în acest domeniu.

Printre măsurile dispuse menționăm:

-  Realizarea demersurilor pentru asigurarea continuității asistenței medicale la nivelul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”;

-  Revizuirea procedurilor privind avizarea autorizațiilor sanitare, pentru simplificarea circuitului și urmărirea finalității demersurilor;

-  Acțiuni pentru îndeplinirea condițiilor de funcționare a cantinei studenților, cu respectarea legislației pe linie sanitară.

II. Răspundere disciplinară a persoanelor care s-ar putea face responsabile de producerea incidentului

Declanșarea cercetării prealabile față de trei persoane care au deținut sau dețin funcții de conducere în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și față de patru persoane cu funcții de execuție, pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv neasigurarea îndeplinirii și respectării normelor igienico - sanitare pentru desfășurarea activităților la nivelul unității și manifestarea de lipsă de interes în privința exercitării sistemului de control intern managerial, precum și nerespectarea procedurilor de raportare pe cale ierarhică a incidentului.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne reafirmă dorința de asigurare a unor condiții corespunzătoare pentru studiu, cazare și hrănire studenților și condiții normale de muncă pentru personalul unității de învățământ, acestea fiind principalele obiective trasate noului rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Misiunile efectivelor Ministerului Afacerilor Interne în ultimele 24 de ore. Iată cu ce s-au confruntat salvatorii

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii