Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Copacii au nevoie de oameni. Oamenii au nevoie de copaci“. Ştafeta spiritului civic între generaţii (galerie foto)

ro

02 Jul, 2018 00:00 2517 Marime text
Dacă în urmă cu două săptămâni eram oarecum dezamăgiţi de felul în care au înţeles constănţenii să se alăture unei acţiuni de ecologizare a zonei din Parcul Gării, sâmbătă, 30 iunie, lucrurile au stat cu totul altfel.
 
Acţiunea de montare a tutorilor la copacii tineri s-a mutat în Parcul din Tomis II, iniţiativa avocatului constănţean Cătălin Filişan transformându-se într-o adevărată predare de ştafetă între generaţii.
 
Şi când spunem aceasta, ne referim la faptul că părinţii, care nu au considerat un sacrificiu să se trezească şi sâmbătă pentru a veni în parc, şi-au adus copiii, în ciuda norilor care prevesteau o ploaie zdravănă, ce avea să vină fix la finalul acţiunii. Revenind la pici, aceştia s-au arătat extrem de încântaţi să poată fi folositori, în felul lor, la vârsta lor, dar mai ales alături de taţii lor, având şansa, astfel, să realizeze cât de mult contează calitatea timpului petrecut împreună.
 
E mai uşor să educi viitorii beneficiari în spiritul protejării mediului înconjurător avându-i alături, iar participarea de sâmbăta aceasta ne îndreptăţeşte să sperăm că la următoarea întâlnire, programată pe 4 august, vom asista la o adevărată desfăşurare de forţe. Pentru că, aşa cum spunea şi organizatorul despre oamenii care se implică în eveniment: „Nu sunt supereroi. Sunt oameni ca mine şi ca tine. Care au grijă de viitorul lor“.
 
 
Când veţi trece prin dreptul celor câteva zeci de copăcei legaţi cu tricolor în Parcul Tomis II, să vă gândiţi că doar de noi depinde să schimbăm calitatea aerului pe care îl respirăm. Până când ne vom da seama că fără oxigenul produs de copaci nu se poate trăi, vom fierbe în suc propriu, în zilele caniculare de vară, adăpostindu-ne la umbra clădirilor de beton.
Nu mai aşteptaţi să facă primarul, cum „scandau“ câţiva pensionari când treceau prin dreptul grupului de acţiune...
 
Xxxxxxxxxxxxxxx
 
Concluziile-îndemn rămân aceleaşi: Copacii combat schimbările climatice! Copacii curăţă aerul! 4.000 mp de copaci oferă oxigen pentru 18 oameni! Copacii răcoresc străzile şi oraşul! Copacii reduc consumul de energie! Copacii reduc evaporarea apei! Copacii previn poluarea solului! Copacii previn eroziunea solului! Copacii fac diferenţa între anotimpuri! Copacii protejează copiii de razele ultraviolete! Copacii ne ţin departe de stres! Copacii aduc plusvaloare cartierului nostru! Copacii aduc oamenii împreună!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii