Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:53 09 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consulul General al Federației Ruse la Constanța, Vladimir Volkov, la sfârșit de mandat - „Iau cu mine în suflet un sentiment extrem de cald“

ro

13 Feb, 2020 10:15 713 Marime text


Consulul General al Federației Ruse la Constanța, Vladimir Borisovich Volkov, și-a încheiat mandatul. Diplomatul a  adresat o scrisoare rușilor lipoveni, care a fost publicată în revista Zorile, prin care mulțumește pentru sprijin și atitudine sinceră.
 

„Mandatul meu de cinci ani în România in calitate de consul general al Rusiei la Constanța se încheie. În această privință, aș dori să vă mulțumesc, dragi concetățeni, pentru sprijin și atitudine sinceră și amabilă față de activitatea consulatului general și a personalului acestuia. Iau cu mine în suflet un sentiment extrem de cald pentru această parte a lumii ruse, care a reușit timp de secole să păstreze nu doar limba maternă, credința, obiceiurile și tradițiile unui mare popor, dar și spiritul și caracterul său eroic“, a scris Consulul General al Federației Ruse la Constanța, Vladimir Volkov.

 

„Anul acesta sărbătorim o mare dată pentru fiecare dintre noi - aniversarea a 75 de ani de la victoria în Marele Război pentru Apărarea patriei. Amintindu-ne de eroii care și-au dat viața pentru patria lor, salvând omenirea de fascism, realizam că în fiecare rus arde o flacăra. (...) În această perioada a schimbărilor din relațiile internaționale și formarea unei ordini politice mondiale, tema conservării memoriei istorice și transmiterii generațiilor tinere devine mult mai importantă. Comunitatea Rusilor Lipoveniu aduce o contribuție demnă la această sarcină nobilă. Aș dori să profit de această ocazie pentru a felicita toți rușii lipoveni cu aniversarea celor 30 de ani de la înființare, dorindu-le sănătate, bunăstare și succes în toate eforturile“, a mai scris consulul general Vladimir Volkov.


Sursa foto: Facebook/Consulatul Federatiei Ruse 

Ti-a placut articolul?

Comentarii