Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:56 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Local a aprobat în ședința ordinară noua stemă a municipiului Constanța!

ro

29 Nov, 2023 16:27 886 Marime text




Ca urmare adresei nr.160681/21.08.2023 a Comisiei Județene de Heraldică Constanța din cadrul Consiliului Județean Constanța pentru analizarea propunerilor privind elaborarea stemelor municipiilor, orașelor și comunelor din județul Constanța, şi ţinând cont de necesitatea actualizării şi îmbunătăţirii stemei municipiului s-a procedat la refacerea proiectului de stemă în conformitate cu recomandările Comisiei Județene.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat astăzi de Consiliul Local Municipal Constanța cu 17 de voturi „pentru" și 6 abțineri.

Varianta finală a stemei cu descrierea elementelor cuprinde următoarele: stema municipiului Constanța se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat; în partea dreaptă, în câmp roșu, se află silueta unui Far de argint, iar în colțul din dreapta sus un soare de aur, ieșind; în partea stângă, în câmp verde, un personaj feminin îmbrăcat cu un chiton cu mâneci și care poartă un văl; părul este coafat după moda Romei antice și pe cap poartă o diademă. Personajul ține în mâna stângă un corn al abundenței plin cu fructe, iar mâna dreaptă este poziționată pe echea unei corăbii. Personajul feminin are lângă piciorul stâng o imagine simbolică a Pontului Euxin, care reprezintă torsul, mult micșorat, al unui personaj masculin, nud, ieșind din valurile mării. Personajul masculin este încoronat, poartă plete și barbă și se sprijină cu mâna stângă de prova unei corăbii, ieșind. Capul îi este întors trei sferturi spre dreapta, privind spre personajul feminin, parcă cerând ajutorul, totul de aur; în vârful scutului trei fascii subțiri undate de argint, trecând dintr-o partiție în alta; scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu șapte turnuri crenelate.

După adoptarea acestei hotărâri, proiectul stemei se va trimite Comisiei Judeţene special constituită, în vederea analizării conţinutului acesteia.
 
În cazul în care comisia judeţeană constată că proiectul stemei respectă normele ştiinţei şi artei heraldice şi a tradiţiilor româneşti în domeniu, va înainta propunerea de stemă Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, pentru avizare.
 
Dupa avizare, proiectul stemei împreună cu anexa conţinând descrierea acesteia se trimit prin adresă comună Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa şi Preşedintelui Consiliului Judeţean, care le va supune spre aprobare Guvernului.
 
Numai după aprobarea prin hotărâre de guvern stema poate fi folosită.

Reamintim că SC Romstema SRL a fost desemnată de municipalitate să elaboreze noua stemă a municipiului Constanța. Valoarea contractului a fost de 12.000 lei.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii