Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:10 22 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comandamentul Litoral 2021, la pas prin stațiunea Mamaia. Ce nereguli au descoperit

ro

23 Mar, 2021 15:52 751 Marime text
  • Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a înființat în luna februarie Comandamentul Litoral 2021.
Până acum, echipele Primăriei Constanța și ale Poliției Locale au luat la pas străzile din Mamaia, au constatat neregulile și au discutat cu operatorii economici pentru a stabili împreună măsurile ce trebuie luate.

„În primul rând, trebuie acordată o importanță deosebită curățeniei. Acționează zilnic echipele municipalității și ale firmei de salubrizare, dar și operatorii economici trebuie să păstreze ordinea. Doar printr-un efort comun ne vom putea bucura de o stațiune frumoasă. De asemenea, construcțiile ridicate abuziv vor fi demolate în perioada următoare.

În cadrul acțiunilor de verificare, s-a discutat și despre renovarea obligatorie a fațadelor și împrejmuirilor. Nu putem să întâmpinăm turiștii cu fațade scorojite!”, precizează Primăria.

În cadrul acțiunilor de verificare, s-a discutat și despre renovarea obligatorie a fațadelor și împrejmuirilor.

„Facem apel, încă o dată, la operatorii economici care își desfășoară activitatea în stațiunea Mamaia să asigure curățenia incintelor proprii și să își întâmpine vizitatorii în locuri curate și igienizate”, transmite Primăria Constanța.

Mai multe imagini în „Galeria foto”.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii