Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:26 21 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR SA anunță pierderi de peste 100 de milioane de lei din cauza neplății taxei de utilizare a infrastructurii de către CFR Călători

ro

21 Oct, 2025 13:00 131 Marime text


Ca urmare a comunicatului emis anterior privind suspendarea temporară a circulației unor trenuri operate de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA revine cu precizări referitoare la impactul economic pe care neîncasarea sumelor aferente Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (T.U.I.) îl are asupra activității companiei, transmite un comunicat din partea companiei.

Neîncasarea la termen a obligațiilor financiare din partea CFR Călători a condus la acumularea unor creanțe restante în valoare de 100.203.237,65 lei, ceea ce a afectat în mod direct fluxul de lichidități necesar derulării activităților curente ale companiei.

În acest context, CFR SA se confruntă cu o situație financiară dificilă, care a generat următoarele consecințe:

• imposibilitatea achitării integrale a chenzinei, aceasta fiind plătită doar în proporție de aproximativ 50%;
• neplata drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, respectiv tichetele de masă și orele suplimentare, pentru o perioadă de peste 4 luni;
• întârzieri semnificative la plata furnizorilor de materiale, lucrări, servicii și energie;
• dificultăți în achitarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.

În prezent, datoriile totale ale Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA se ridică la peste 200 milioane lei , sumă generată în mare parte de neîncasarea creanțelor datorate de operatorii de transport feroviar de călători.


CFR SA subliniază că aceste efecte nu afectează activitatea de siguranță feroviară, însă constrâng semnificativ capacitatea companiei de a-și onora obligațiile financiare curente și de a menține în parametri optimi activitatea operațională.

Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA își exprimă în continuare disponibilitatea de dialog cu toți operatorii feroviari și cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în vederea identificării unor soluții urgente pentru reluarea integrală a circulației trenurilor și restabilirea echilibrului financiar.




Citește și:
CFR: Transportul feroviar trece la ora de iarnă. Ce trebuie să știe călătorii
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii