Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cel mai longeviv constănțean are 111 ani!

ro

22 Oct, 2019 19:47 3022 Marime text

Primarul Decebal Făgădău l-a premiat pe cel mai longeviv constănțean pentru venerabila vârstă de 111 ani!

Se numește Vasile Dămășaru și a depășit demult Centenarul, iar astăzi a urcat plin de fericire pe scena Casei de Cultură, în aplauzele celor peste 400 de seniori prezenți la eveniment.

Născut pe 7 martie 1908, în Bulgaria, Vasile Dămășaru a trecut prin multe. Din anii 1960 este mândru constănțean. Doar datele din buletin îi trădează vârsta pentru că altfel ai crede că este un bunicuț de 80 de ani, nu de 111.

În fiecare zi pleacă singur de acasă și din cartierul Tomis 3 ajunge pe jos, tocmai în Parcul Tăbăcăriei unde se întâlnește cu prietenii de-o viață.

Constănțeanul a povestit care este secretul longevității.
 

“Merg mult. Merg și seara și ziua, uneori chiar și până în Satul de Vacanță. Uneori mă duc chiar și la restaurant cu prietenii, mai bem câte o bere să mai treacă timpul. Zilnic mă întâlnesc cu băieții. Mănânc de toate, nu țin cont. Ce am pe masă aia mănânc, dar totul cu măsură. Le doresc tuturor să ajungă la anii mei. Mă simt foarte bine”, a declarat Vasile Dămășaru, constănțeanul de 111  ani.

 

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii