Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au descoperit poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche, într-un autocar sosit din Turcia

ro

26 Feb, 2021 15:19 1424 Marime text
  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia, articole vestimentare în valoare de peste 15.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 25.02.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, un cetățean român în vârstă de 43 de ani.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în bagajele cetăţeanului, 165 articole vestimentare. Toate bunurile purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Persoana în cauză a declarat că a achiziționat bunurile din Turcia în scopul comercializării acestora.

Produsele, în valoare de peste 15.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii