CCR amână pentru 8 octombrie sesizarea lui Nicușor Dan privind legea cultelor
CCR amână pentru 8 octombrie sesizarea lui Nicușor Dan privind legea cultelor
17 Sep, 2025 18:22
ZIUA de Constanta
693
Marime text
693
Marime text
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 8 octombrie, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu o lege inițiată de deputatul Silviu Vexler referitoare la regimul cultelor.La jumătatea lunii iulie, șeful statului a sesizat Curtea Constituțională
La jumătatea lunii iulie, șeful statului a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu o lege care modifică și completează Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, prin care se sancționează, ca în cazul preoților, exercitarea fără drept a profesiei și de 'rabin, imam sau alte funcții clericale ori monahale, asimilate cu acestea, la solicitarea cultelor'.
Textul sesizării a fost publicat pe site-ul Senatului, iar legea reclamată la CCR a fost inițiată de deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, cel care a inițiat și proiectul de lege de combatere a antisemitismului și interzicerea organizațiilor legionare, proiect atacat fără succes de Nicușor Dan la CCR, scrie Agerpres.ro.
Nicușor Dan explică faptul că, la data de 28 iunie 2025, Parlamentul României a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
Actul normativ introduce două noi articole în Legea Legea 489/2006:
* La articolul 23, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: '(4) Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot, rabin, imam sau a altor funcții, clericale ori monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte, constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare'.
* La articolul 29, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins: '(11) Cultele au dreptul exclusiv asupra modalităților religioase de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri identitare proprii'.
Citește și
CCR dezbate pe 24 septembrie legea pensiilor magistraților, contestată de Înalta Curte
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


