Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:33 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant în București! Un bărbat și-a aruncat câinele de la etaj după o ceartă cu soția. Animalul a decedat

ro

21 Sep, 2023 13:07 1312 Marime text
Poliția în acțiune. Foto: facebook/DGPMBLa data de 20 septembrie 2023, poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti -  Serviciul pentru Protecția Animalelor au reținut un bărbat, în vârstă de 62 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție fără drept.
 
Potrivit polițiștilor, la data menționată, în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție și ai Serviciului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi aruncat câinele, de la un etaj superior al unui bloc, din Sectorul 2.
 

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii celor două subunități, împreună cu un medic veterinar din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor, pentru efectuarea cercetărilor.
 
Astfel, s-a stabilit faptul că, în timp ce se aflau în locuința situată la etajul 5 al unui bloc din Sectorul 2, în urma unui conflict între doi soți, bărbatul ar fi luat câinele aflat în imobil și l-ar fi aruncat de la fereastra balconului.
 
De asemenea, din cauza leziunilor suferite, câinele a decedat, acesta fiind transportat la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală.
 
Totodată, bărbatul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, față de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile“ - au mai precizat polițiștii.

 
Cercetările sunt continuate de către Serviciul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție fără drept.
 

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“ - conform polițiștilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii