Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:23 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câţi bani primesc uniunile şi asociaţiile minorităţilor etnice care au depus cereri la Guvern

ro

20 Feb, 2020 00:00 2789 Marime text

În Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 124 din data de 18 februarie 2020, a fost publicată hotărârea prin care se aprobă modul de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020.
 
Secretariatul General al Guvernului execută operaţiunile financiare privind sumele prevăzute în bugetul propriu, destinate sprijinirii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care funcţionează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute la lit. a), precum şi realizării activităţilor şi proiectelor interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de combatere a intoleranţei, prevăzute la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2020.
 
143.000.000 de lei este suma pe care o alocă Guvernul. Secretariatul General al Guvernului alocă lunar sau trimestrial sumele destinate sprijinirii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.
 
Asociaţia Italienilor din România - 3.212,74 mii lei
Asociaţia Liga Albanezilor din România - 2.710,86 mii lei
Asociaţia Macedonenilor din România - 3.629,48 mii lei
Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa“ - 21.053,29 mii lei
Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România - 8.262,67 mii lei
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - 4.949,43 mii lei  
Forumul Democrat al Germanilor din România - 11.807,05 mii lei
Uniunea Democrată Maghiară din România - 32.311,89 mii lei
Uniunea Armenilor din România - 6.443,17 mii lei
Uniunea Bulgară din Banat – România - 5.331,18 mii lei
Uniunea Croaţilor din România - 3.797,81 mii lei
Uniunea Culturală a Rutenilor din România - 2.292,50 mii lei
Uniunea Democrată Turcă din România - 5.820,11 mii lei
Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România - 5.261,45 mii lei
Uniunea Elenă din România - 5.763,29 mii lei
Uniunea Polonezilor din România - 3.902,41 mii lei
Uniunea Sârbilor din România - 5.898,69 mii lei
Uniunea Ucrainenilor din România - 10.551,98 mii lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii