Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:58 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câte milioane de Euro din fondurile PNRR sunt destinate secțiilor de terapie intensivă nou-născuți

ro

19 Jul, 2022 17:33 1208 Marime text
Bebeluș, foto: Pexels Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică astăzi, 19.07.2022, “Ghidul beneficiarului și anexele aferente din cadrul Componentei 12 – Sănătate, Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică 2.3. Secții de terapie intensivă pentru nou-născuți”.

În Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt prevăzute peste 80.000.000 de Euro pentru investiții destinate secțiilor de terapie intensivă pentru nou-născuți și pentru transport pre-spitalicesc neonatal.

Astfel, sunt prevăzute 37.820.000 de Euro pentru proiecte care vizează extinderea capacității infrastructurii spitalicești dedicată îngrijirii pacientului critic neonatal cu minim 124 de paturi adiționale (cazuri critice de Nivel III) – inclusiv infrastructura adiacentă si echipamente aferente, în timp ce, pentru dotarea cu echipamente medicale a secțiilor de terapie intensivă nou-născuți și îmbunătățirea programului de screening pot fi accesate 13.500.000 de Euro.

Fonduri în valoare de 21.600.000 de Euro sunt puse la dispoziție celor interesați pentru proiecte care vizează construirea/amenajarea și dotarea a 8 centre regionale pentru formarea personalului medical.

Tot în cadrul acestei componente, vor fi derulate achiziții centralizate de către Ministerul Sănătății în valoare de 7.200.000 de Euro pentru achiziționarea a 12 unități mobile de terapie intensivă neonatală (Nivel III) care vor fi repartizate pe regiuni.

Data lansării apelului de proiecte este 30 septembrie 2022.

Ghidul beneficiarului și anexele aferente pot fi consultate pe www.ms.ro, secțiunea Noutăți (https://www.ms.ro/noutati)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii