Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:29 25 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât acoperă asigurarea unui cadru militar de pe Fregata „Regele Ferdinand“ (document)

ro

11 Mar, 2019 00:00 652 Marime text
Ministerul Apărării Naţionale, prin Unitatea Militară 02022 Constanţa, organizează o licitaţie pentru atribuirea unui contract aferent achiziţiei de servicii de asigurare facultativă de viaţă pentru personalul ambarcat pe nava F221 - Fregata „Regele Ferdinand“, care execută misiuni în perioada 30 martie - 18 aprilie 2019 în zona de navigaţie Marea Neagră.
 
Valoarea achiziţiei este de 60.000 de lei, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 20 martie 2019. Obiectul achiziţiei este contractarea serviciului de asigurare facultativă de viaţă pentru personalul ambarcat pe nava F221, care execută misiuni în perioada 30.03.2019 - 18.04.2019 în zona de navigaţie Marea Neagră, cu intrare în port Poti (Georgia), pentru 240 de persoane.
 
Ofertantul va trebui să plătească despăgubiri pentru riscurile asigurate 24 de ore pe zi pe toată perioada asigurată, indiferent de felul activităţilor desfăşurate sau de locul producerii evenimentelor.
 
Sumele asigurate sunt:
  • pentru invaliditate grad I şi II - 60.000 de euro
  • invaliditate grad III - 40.000 de euro
  • deces - 80.000 de euro
  • îmbolnăvire - 60.000 de euro
  • cheltuieli pentru spitalizare şi tratament ambulatoriu - 60 de euro pe zi
  • cheltuieli privind transportul la şi de la spital - 25.000 de euro
  • cheltuieli pentru medicamente şi tratament - 6.000 de euro
  • repatriere - 14.000 de euro.
 
Membrii organelor decizionale ale autorităţii contractante ce au legătură cu procedura de atribuire: Victor Gîdiuţă - comandant, Valentin Munteanu - locţiitor al comandantului; Marius Secrieru - şef oficiu de sprijin logistic pentru resurse materiale; Ciprian Burlacu - contabil- şef; Mădălina Preda - consilier juridic şef.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza anunţul de atribuire la care facem referire.
  
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii