Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:11 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camera Deputaților a votat - Educație sexuală, dacă părintele sau tutorele își dă acordul scris

ro

03 Jun, 2020 19:19 1748 Marime text

Cu 269 de voturi favorabile, trei împotriviri și 35 de abțineri, astăzi, Camera Deputaților a votat proiectul de lege prin care educația sexuală va putea fi predată copiilor în școli doar dacă părintele sau tutorele își dă acordul scris pentru acest lucru. De asemenea, actul normativ schimbă expresia de "educație sexuală" în "educație sanitară".
 
O nedorită premiantă la nivel european în ceea ce privește numărul de mame sub 18 ani, în România a fost lansat încă din 2015 un apel de urgență pentru educație sexuală în școli la inițiativa Coaliției pentru Egalitate de Gen (10 organizații neguvernamentale) și a Asociației Sexul versus Barza, apel susținut de alte 56 de organizații neguvernamentale, printre care Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Tineretului din România și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.
 
Deputații social-democrați și cei liberali au introdus astăzi următorul amendament în Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: „derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.
 
Potrivit raportului aprobat, citat de digi24.ro, reglementarea urmărește, „printre altele, stabilirea mai precisă a sensului unor expresii, prevederea posibilităţii desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul IV şi a altor persoane faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşament sau s-a bucurat de viaţa de familie, redefinirea serviciilor de tip rezidenţial, precum şi instituirea unei indemnizaţii lunare de sprijin, în cuantum de 0,8 ISR, pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creşterea şi îngrijirea copilului".
 
Legea va merge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii