Câini folosiți la Eforie pentru fotografii cu turiștii contra cost. Ce măsură au luat polițiștii
Câini folosiți la Eforie pentru fotografii cu turiștii contra cost. Ce măsură au luat polițiștii
188
Marime text
În perioada 12-13 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune în stațiunile de pe litoralul românesc, având ca obiectiv principal prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere bunăstării și protecției animalelor, prin folosirea neautorizată a acestora în vederea obținerii de foloase materiale necuvenite.Potrivit IPJ Constanța, demersul a fost inițiat în urma sesizărilor înregistrate la nivelul structurii de specialitate, verificările din teren vizând identificarea persoanelor care expun animale în spațiul public pentru a apela la mila trecătorilor sau pentru a desfășura activități comerciale neconforme.
PRECIZĂRI:Astfel, în stațiunea Eforie, polițiștii au depistat două persoane care dețineau trei exemplare canine adulte din rasa Saint Bernard, animalele fiind utilizate pentru realizarea de fotografii contra cost, precum și ca pretext pentru a atrage mila turiștilor.
În urma verificării condițiilor de deținere și a legalității activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.000 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de interzicere a utilizării exemplarelor canine în activități de cerșetorie sau prestări de servicii de natură comercială.
Polițiștii constănțeni adresează un apel ferm atât cetățenilor, cât și turiștilor și iubitorilor de animale, reamintind că animalele nu trebuie transformate în obiecte de decor, mijloace de exploatare financiară sau instrumente de apelare la mila publicului. Descurajarea acestor practici depinde în mod direct de atitudinea fiecăruia dintre noi, prin refuzul de a finanța astfel de servicii și prin sesizarea de îndată a autorităților competente atunci când sunt sesizate cazuri de exploatare sau suferință a animalelor“ - conform IPJ Constanța
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


