Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:18 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

București Amenzi de sute de mii de lei aplicate de pompieri la obiective cu un flux ridicat de persoane

ro

31 Dec, 2023 16:29 783 Marime text
Pompieri. Foto: facebook/IGSUÎn perioada 29-31.12.2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a efectuat 29 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale, din care 47 de amenzi, în cuantum total de 484.000 lei.

Potrivit ISU B-IF, acțiunile de control s-au desfășurat la obiective cu un flux ridicat de persoane și la alte clădiri în care se desfășoară activități cu public numeros.

„Pe lângă acțiunile de control, inspectorii de prevenire au exercitat și atribuțiile de îndrumare, în sensul că au evidențiat unele deficiențe punctuale, care au fost soluționate pe durata controlului.

Până la finalul acestei săptămâni, ISU B-IF a emis 85 de acorduri pentru comercializare, în spații special amenajate, a obiectelor artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, iar pentru noaptea de Revelion a emis un acord pentru organizare jocuri de artificii.

Acțiunile de control vor continua și la alte categorii de construcții și amenajări, pentru prevenirea producerii unor situații de urgență“ - au mai precizat reprezentanții ISU B-IF.


Atragem atenția și reamintim organizatorilor de evenimente principalele reglementări legislative, fără a ne limita la acestea:

❗respectarea capacității maxime de utilizatori pentru spațiul în care se desfășoară evenimentul;

❗asigurarea măsurilor privind evacuarea utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență;

❗asigurarea funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;

❗instruirea personalului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și care asigură intervenția la locul de muncă.

„Pe linie operativă, echipajele de pompieri vor fi prezente în proximitatea locului de desfășurare a evenimentelor publice, la care se estimează participarea unui număr ridicat de persoane.



În final, vă adresăm rugămintea de a manifesta prudență și responsabilitate, pentru evitarea oricăror evenimente care să conducă la situații tragice.

Vă mulțumim pentru încrederea acordată în 2023, iar noul an să fie potrivit așteptărilor dumneavoastră.

Pompierii ISU București-Ilfov vă urează La mulți ani!“ - au mai precizat reprezentanții ISU B-IF

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii