Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bros Events SRL vrea să construiască un bar pe plaja din Mamaia

ro

17 Jun, 2016 01:27 2593 Marime text
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a solicitat un certificat de urbanism pentru SC Bros Events SRL, cu sediul în Stațiunea Mamaia, sector VII subsector 1, localitatea Constanţa, județul Constanţa, pentru o investiție realizată pe plajă de societatea amintită.
Se precizează că nu poate fi folosit pentru construcție orice tip Ice Bar, deoarece nu se încadrează în reglementările din PUZ Plajă.
 
Despre Bros Events SRL
 
Potrivit Registrului Comerțului, societatea Bros Events SRL a fost înființată în anul 2010. Sediul social este în municipiul Constanţa, Piața Ovidiu, nr. 14, Spațiul Comercial nr.2, Bloc B. Capitalul social este compus din 20 de părţi sociale, deținute de Dinu Alexandru și Dinu Florin-Adrian, cu câte 50 % din capitalul social fiecare. Administratorul societății care se ocupă de Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor este Dinu Florin-Adrian.
 
Dinu Florin-Adrian mai este asociat în Amnesia Entertainment SRL, Bros Cafe Trade SRL, Rentals SRL, pe care funcţionează Dinner Time - restaurant de tip autoservire/ take away, deschis în incinta Spitalului Judeţean Constanţa. La rândul său, Dinu Alexandru este asociat în Bros Cafe Trade SRL și Ocean Cafe SRL.
 
În Bros Cafe Trade SRL, cei doi sunt asociați cu Nicolae Mergeani, Daniel Caramihai, Adriana Nadia Popescu, Simona Elena Popescu, Silviu-Florentin Tălpău, Liviu Adrian Temelie. Nicolae Mergeani este membru în Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia şi totodată un prosper om de afaceri, asociat în firma pe care funcţionează cluburile sub egida Fratelli. Bros Cafe Trade SRL are punct de lucru în staţiunea Mamaia, Careu 4, Lot 5, contractul de închiriere datând din 15 aprilie 2011.
 
Firma a deţinut şi un car alegoric, cu care a defilat în timpul sezonului estival în staţiunea Mamaia, aşa cum li s-a solicitat tuturor cluburilor de către fostul primar Radu Mazăre. De altfel, numele lui Nicolae Mergeani a fost menţionat şi în dosarul întocmit de procurorii DNA pe numele lui Andrei Hrebenciuc, în care fiul fostului deputat este suspectat de fapte de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier. În această cauză, procurorii Anticorupţie au dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Nicolae Mergeani.

Citeste si
 
Printre acţionari, Nicolae Mergeani, proprietarul Fratelli Societatea Bros Cafe Trade SRL extinde un imobil din Mamaia 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii