Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biroul Executiv al PNL a votat excluderea lui Ludovic Orban din partid. Reacția fostului preşedinte al formațiunii

ro

12 Nov, 2021 13:30 1320 Marime text


Biroul Executiv al PNL a decis, vineri, să propună excluderea lui Ludovic Orban din partid, conform unor surse, scrie Agerpres.
 
Decizia a fost luată cu 31 de voturi pentru excludere, două împotrivă şi două voturi nule.
 
Propunerea BEx urmează să fie înaintată Consiliului Naţional al PNL.
 
În legătură cu această propunere de excludere din partid, Ludovic Orban, se simte „onorat“.
 
Reacția lui Orban:
 

„Sunt victima unei găşti demolatoare care a luat o decizie absurdă. În loc să plece ei de la conducerea partidului sau să se excludă pe ei pentru ceea ce au făcut, au formulat excluderea mea din PNL. De ce spun că sunt onorat? pentru că acest lucru demonstrează clar că eu nu am absolut nicio legătură cu toate nenorocirile care au fost făcute de Iohannis şi de gaşca demolatoare după data de 1 iunie. Aici e vorba de aruncarea României în criză, lăsarea românilor fără apărare în momente de criză sanitară, economică.
 
Această gaşcă demolatoare pilotată din ce în ce mai vizibil de Klaus Iohannis este cea care a făcut praf PNL, a făcut praf democraţia, drepturile şi libertăţile membrilor PNL, care au fost împiedicaţi să-şi exercite în mod liber drepturile şi a făcut praf coaliţia de guvernare şi iată şi-a desăvârşit opera de distrugere a oricărei speranţe de guvernare liberală a României prin aducerea PSD la guvernare. Nu vreau să mă mai refer la toate declaraţiile publice ale lui Iohannis, Cîţu şi compania.
 
Ar trebui să le fie ruşine şi când se plimbă pe stradă să stea cu ochii în pământ şi să-şi ceară scuze până la sfârşitul carierei politice care ar trebui să fie foarte rapidă pentru minciuna repetată, pentru bătaia de joc faţă de români. Klaus Iohannis ar trebui să-şi ceară scuze către cei peste 6 milioane de români care i-au acordat încrederea şi de care el şi-a bătut joc.


 
Aici avem de-a face cu premeditare şi - de ce nu - cu trădare, trădarea cetăţenilor români, înşelarea speranţelor şi aşteptărilor oamenilor care au crezut în Iohannis şi în PNL. Astăzi, spre deosebire de mine, care sunt complet disculpat prin această decizie, Iohannis şi cu slugile lui din conducerea PNL, după ce au promis că vor scăpa România de PSD, aduc PSD la putere.
 
Decizia de astăzi mă face un om liber să-i reprezint pe toţi cetăţenii de bună credinţă, pe toţi oamenii din ţara asta care cred că au şansa să fie reprezentaţi corect la nivel politic, de oameni cu bun simţ, de oameni cu frica lui Dumnezeu, de oameni loiali, de oameni care să fie dedicaţi servirii interesului public.
 
Sunt liber să creez o construcţie politică, sănătoasă, care să ofere din nou speranţă României, după ce, din păcate, speranţele a milioane de români au fost năruite de ticăloşia şi lipsa de onoare a multora din cei care, din păcate, mi-au fost colegi.
 
Sunt liber să construiesc cu toţi colegii mei liberali, cu toţi colegii care au caracter, onoare, bun simţ, decenţă şi respect faţă de cetăţean o forţă care să redea din nou şansa României, de a avea un proiect cu adevărat liberal, naţional, bazat pe valorile creştine de dezvoltare a României“

 
Ludovic Orban are o activitate de 31 de ani în politică, dintre care 29 de ani în PNL.
 
Acesta a mai adăugat:
 

„Nu-mi pare rău de nimic de ceea ce am făcut în ultimii 31 de ani. Sunt un om care am făcut politică aşa cum am considerat că este normal şi firesc, cu respect faţă de oameni, cu modestie, cu cinste, cu corectitudine, cu un simţ al obligaţiei mult mai ridicat decât mulţi din cei care sunt în politică, obligaţii faţă de cetăţenii români, faţă de promisiunile pe care le-am făcut de-a lungul carierei mele.
 
Voi rămâne la fel şi pot să spun un lucru, că, din păcate, astăzi, cei care conduc PNL au transformat această formaţiune politică într-un loc de prostituţie politică, obligând membrii PNL să se prostitueze politic şi să stea în pat cu duşmanul, trădându-şi alegătorii.
 
Nu am niciun fel de regret că am trăit această experienţă, care mă va marca. După ce ai construit o casă 31 de ani, după ce ai construit practic o mare familie, să vină nişte străini în casă să dea foc la casă nu este plăcut, numai că am întotdeauna în minte un cântecel pe care l-am învăţat în copilărie - 'Podul de piatră': 'Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat, vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic şi mai frumos.“

 
Sursă foto: Facebook/ Ludovic Orban
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii