Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:48 10 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanțul jandarmilor la Beach, Please! Zeci de sancțiuni și o intervenție medicală majoră, în parcare, pentru un turist străin decedat

ro

10 Jul, 2026 10:48 211 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
În contextul desfășurării festivalului Beach, Please! 2026, seara trecută, în jurul orei 23.45, forțele de ordine care asigurau măsurile de siguranță la festival au fost sesizate cu privire la starea de inconștiență a unui bărbat, aflat într-un autoturism, în parcarea din afara perimetrului de desfășurare a evenimentului.
 
Personalul medical a intervenit de urgență și a efectuat manevrele de resuscitare, ulterior persoana fiind transportată la postul medical avansat din zona festivalului, unde protocolul de resuscitare a fost continuat. În pofida tuturor eforturilor depuse de echipajele de intervenție, bărbatul, cetățean croat, în vârstă de 54 de ani, a fost declarat decedat.
 
Din primele verificări a reieșit faptul că acestuia i s-ar fi făcut rău, iar cercetările au fost preluate de organele de poliție competente, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, potrivit instituției.
 
Bărbatul se afla împreună cu fiul său, în vârstă de 17 ani, care a fost preluat de reprezentanții DGASPC Constanța și de polițiști ai Serviciului pentru Imigrări Constanța, în vederea acordării sprijinului de specialitate.
 
„Transmitem condoleanțe familiei și apropiaților persoanei decedate!”, transmite Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.
 
Pe parcursul celei de-a doua zile de desfășurare a festivalului, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat misiunile pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prin măsuri preventive, verificarea condițiilor de desfășurare a evenimentului și intervenția operativă la solicitările primite.
 
Au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.300 de lei, după cum urmează:
 
• 29 de sancțiuni la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constând în amenzi în valoare totală de 19.600 de lei;
• o sancțiune la O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare de 2.000 de lei;
• o sancțiune la Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, constând într-un avertisment;
• 7 sancțiuni la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv două avertismente și cinci amenzi în valoare totală de 3.700 de lei.
 
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, în urma activităților de verificare au fost identificate cinci persoane care aveau asupra lor substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, fiind dispuse măsurile legale.
 
De asemenea, au fost constatate patru fapte de natură penală, constând în conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, tâlhărie calificată, lovire sau alte violențe.
 
În domeniul asistenței medicale de urgență, echipajele ISU Constanța au gestionat 177 de cazuri medicale, constând în intoxicații, afecțiuni cardiace și lipotimii. Pentru patru persoane a fost necesar transportul la spital în vederea continuării investigațiilor și acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

PRECIZĂRI:

 Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii