Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanţul alunecărilor de teren din China a ajuns la 43 de decedați

ro

25 Jan, 2024 15:41 609 Marime text
Sursa foto: Pixabay

 
  • Bilanţul alunecărilor de teren produse luni într-o zonă muntoasă din sud-vestul Chinei a crescut joi la 43 de morţi, iar o persoană este în continuare dată dispărută, conform media de stat, citate de AFP, potrivit Agerpres.

Tragedia a avut loc la primele ore ale zilei de luni, în satul Liangshui, în Yunnan, una dintre cele mai sărace provincii din China.

Optsprezece gospodării au fost îngropate şi peste 200 de persoane au fost evacuate.

Bilanţul anterior, dat publicităţii miercuri, indica 34 de morţi, însă joi seara au fost descoperite sub dărâmături alte nouă cadavre.

Luni, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut echipajelor de intervenţie să "facă tot ce le stă în putinţă pentru a limita numărul de victime".

Aproximativ 200 de salvatori participă la operaţiunile de salvare, în zăpadă şi la temperaturi negative.

Alunecările de teren se produc cu regularitate în sud-vestul muntos al Chinei, mai ales în urma unor precipitaţii.

În septembrie 2023, furtunile din regiunea sudică Guangxi au cauzat o alunecare de teren într-o zonă muntoasă care a ucis cel puţin şapte persoane, potrivit presei locale.

Aproximativ 20 de persoane au murit în august 2023 după o alunecare de teren provocată de o viitură care s-a produs într-un sat aflat în apropiere de marele oraş Xi'an din nordul Chinei.

În iunie 2023, o alunecare de teren din Sichuan, o provincie din sud-vestul ţării, de asemenea izolată şi muntoasă, a ucis 19 oameni.

Citește și
Doi morți și zeci de persoane dispărute, în urma unei alunecări de teren din China
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii