Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:11 22 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asigurare RCA obligatorie pentru trotinetele şi bicicletele electrice! Proiectul a fost adoptat în camera Deputaților

ro

22 Oct, 2025 12:19 326 Marime text
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Legii prin care vor intra sub incidenţa asigurării obligatorii şi vehicule care, potrivit legislaţiei naţionale actuale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării Mai exact este vorba despre trotinetele electrice, bicicletele electrice şi alte vehicule similare. 

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din data de 25.03.2024.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea prevederilor Directivei (UE) 2021/2118 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 430 din 2 decembrie 2021, cu excepţia art.1 pct.8 şi 18. Astfel, vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehicule care, conform legislaţiei naţionale, nu sunt supuse înmatriculării/înregistrării (trotinete electrice, biciclete electrice şi alte vehicule). Proiectul vizează limitarea acoperirii RCA pe baza noţiunii de utilizare a unui vehicul. Sunt eliminate cazurile în care accidentele sunt produse în situaţii în care vehiculele nu sunt utilizate ca mijloc de transport. De asemenea, se permite utilizarea unor dispozitive electronice de control a asigurării RCA în trafic, fără oprirea vehiculelor, în măsura în care legislaţia GDPR este respectată, precum şi introducerea posibilităţii suspendării efectelor contractului RCA la cerere pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului cu introducerea unor obligaţii în sarcina asiguratului în această perioadă, se arată în document.  
 

"Proprietarul sau utilizatorul unui vehicul care staţionează în mod obişnuit în România încheie şi menţine în valabilitate o asigurare RCA pentru a acoperi riscurile care decurg din utilizarea acestuia. Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competiţiilor, al antrenamentelor, al testărilor şi al demonstraţiilor care se desfăşoară în România într-o zonă cu acces restricţionat şi demarcată, atunci când organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părţi terţe, inclusiv spectatorilor şi altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanţi şi vehiculelor acestora", se arată în proiect.

Citește și: 

Doi minori, răniți după ce au căzut de pe trotinete electrice, în Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii