Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 04 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apele Române Ce măsuri au fost luate recent în contextul riscului de prăbușire a planșeului unei mine vechi a Salinei Praid

ro

02 Jun, 2025 11:32 240 Marime text
foto: facebook/Nicusor DanEchipele mixte (Apele Române, IGSU, Salrom, voluntari, Primăria Praid, Jandarmerie) au realizat o linie de apărare pe o lungime de aproximativ 750 de metri, formată din 500 de metri de panouri metalice și 14.000 de saci cu nisip, pentru protejarea a cât mai multe din gospodării care ar fi putea fi afectate de o undă de viitura formată pe pârâul Corund cauzată de prăbușirea bruscă a planșeului unei mine vechi a Salinei Praid.

Potrivit Apele Române, linia de apărare s-a construit în zona unde topografia terenului a permis acest lucru.

Intervenția vine în contextul în care, în urma infiltrării masive de apă în perimetrul Salinei Praid, autoritățile au decis extinderea zonei de evacuare de la 10 la 45 de gospodării (locuințe și pensiuni), aflate în apropierea zonei cu risc ridicat de prăbușire a planșeului subteran.

Apele Române au mobilizat echipe de intervenție din cadrul ANAR, ABA Mureș (SGA Mureș, SGA Alba) și ABA Olt (SGA Harghita):
Materiale deja utilizate în intervenție:
  • 500 de metri de panouri metalice (de la SGA Mureș și SGA Alba).
  • 14.000 de saci cu nisip – în cooperare cu ISU și voluntari din Praid.

Materiale pregătite pentru utilizare (aflate în rezervă):
  • 900 de metri de panouri metalice depozitați în curtea Salinei Praid (furnizate de ABA Siret și ABA Olt).
  • 650 de metri de panouri metalice în bazele proprii.               

Situația este monitorizată permanent, iar echipele noastre sunt în teren, pregătite să extindă sau să consolideze lucrările, în funcție de evoluția situației“ - au precizat reprezentanții Apele Române

Citește și: 

Măsuri suplimentare în contextul riscului de prăbușire la Salina Praid (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii