Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:48 14 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANPC, precizări despre controlul din Constanța - „Nu a făcut parte dintr-o tematică națională, fiind inițiativa comisarului-șef adjunct al CJPC Constanța, Horia Miron Constantinescu, fără informarea conducerii ANPC”

ro

14 Mar, 2026 15:33 345 Marime text
Horia Constantinescu, Sursa foto: Facebook

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut precizări, sâmbătă, 14 martie 2026, după reacțiile apărute în mediul online în legătură cu o acțiune de control desfășurată în municipiul Constanța.

Instituția a transmis că verificarea nu a făcut parte dintr-o tematică națională, ci a reprezentat inițiativa comisarului-șef adjunct al CJPC Constanța, Horia Miron Constantinescu, fără informarea conducerii ANPC și fără raportarea rezultatelor către superiorii ierarhici.

În acest context, președintele ANPC a dispus Corpului de control să efectueze o verificare completă a acțiunii. 
„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 700/2012.

Având în vedere reacțiile publice din 13.03.2026, apărute în mediul online, referitoare la acțiunea de control desfășurată în municipiul Constanța, precizăm că aceasta nu a făcut parte dintr-o tematică națională, fiind inițiativa domnului Horia Miron Constantinescu, comisar șef adjunct al CJPC Constanța, fără informarea conducerii ANPC și fără raportarea rezultatelor către superiorii ierarhici.


În acest context, președintele ANPC a dispus Corpului de control efectuarea unei verificări complete a acestei acțiuni, urmând ca toate aspectele sesizate să fie analizate, iar, la final, ANPC va comunica punctul de vedere oficial. ANPC reafirmă angajamentul de a acționa cu profesionalism, responsabilitate și transparență, protejând drepturile și interesele consumatorilor.”, a precizat ANPC.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii