ANP, după protestul angajaților Penitenciarului Giurgiu. Situația este monitorizată, iar măsurile pentru suplimentarea personalului sunt în curs
ANP, după protestul angajaților Penitenciarului Giurgiu. Situația este monitorizată, iar măsurile pentru suplimentarea
05 Aug, 2026 16:05
ZIUA de Constanta
179
Marime text
179
Marime text

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a reacționat după protestul organizat miercuri, 5 august, de o parte dintre angajații Penitenciarului Giurgiu, precizând că situația unității este atent monitorizată, iar măsurile pentru reducerea deficitului de personal sunt deja în curs de implementare.
Reprezentanții ANP susțin că instituția respectă dreptul angajaților de a-și exprima nemulțumirile în limitele legii și că menține un dialog permanent cu organizațiile sindicale reprezentative. Potrivit instituției, problemele semnalate de personal sunt cunoscute și se află în atenția conducerii.
ANP amintește că, la 27 iulie 2026, conducerea instituției a efectuat o vizită de lucru la Penitenciarul Giurgiu, unde au fost analizate, împreună cu conducerea unității și reprezentanții angajaților, principalele dificultăți și soluțiile necesare pentru gestionarea acestora.
În ceea ce privește lipsa de personal, administrația anunță că, începând cu 1 septembrie 2026, 20 de elevi ai Școlii Naționale de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna vor efectua stagiul de practică la Penitenciarul Giurgiu. De asemenea, în perioada 17–21 august va avea loc repartizarea absolvenților promoției 2026, urmând ca unitatea să primească noi polițiști de penitenciare, în funcție de necesarul operațional.
Potrivit ANP, deficitul de personal și supraaglomerarea reprezintă probleme care afectează întregul sistem penitenciar. În cazul Penitenciarului Giurgiu, gradul de ocupare a locurilor de cazare este de 105,24%, calculat la standardul de 4 metri pătrați pentru fiecare deținut. În sectorul destinat persoanelor private de libertate aflate în regim de maximă siguranță și considerate.
Citește și
Procesul lui Dragoș Poteleanu cu Ministerul Justiției și ANP - Pronunțarea instanței, amânată pentru mijlocul lunii august
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


