Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANOFM Câte locuri de muncă sunt vacante la nivel național și în rețeaua EURES

ro

29 Sep, 2021 21:47 1678 Marime text
  • 27.483 locuri de muncă vacante la nivel naţional
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 27.483 locuri de muncă la nivel naţional.

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru:
  • muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.712);
  • lucrător comercial (1.670);  muncitor necalificat în industria confecțiilor (811);
  • manipulant mărfuri (801); agent de securitate (801);
  • muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (787);
  • agent de vânzări (697);
  • asistent personal al persoanei cu handicap grav (536);
  • șofer autocamion/ mașină de mare tonaj (482); operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (455);
  • confecţioner-asamblor articole din textile (453);
 
Din cele 27.483 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.945 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (analist servicii client; inginer mecanic; manager proiect; inginer producție; programator etc.), 7.287 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; casier; electrician de întreținere și reparații; agent de securitate; ambalator manual etc.), 7.383 pentru persoanele cu studii profesionale (lucrător comercial; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice; lăcătuș mecanic; fierar betonist; șofer autocamion/ mașină de mare tonaj etc.), restul de 10.868 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; manipulant mărfuri; asistent personal al persoanei cu handicap grav; muncitor necalificat în industria confecțiilor; agent de securitate etc.).
 
Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării.

Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.
 
648 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 648 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Germania - 404 locuri de muncă pentru: educator/educatoare; tăietor de carne şi lucrător în producţie; vopsitor industrial; sudor carbon/ oţel inoxidabil; sudor aluminiu; muncitor în construcţii de  acoperişuri; măcelar; șofer de camion; șofer de camion/maşină de mare tonaj pe distanţe lungi; stivuitorist; lucrător în depozit;
  • Spania – 69 locuri de muncă pentru: cercetător științific;
  • Italia – 45 locuri de muncă pentru: lucrători în construcții;
  • Norvegia – 41 locuri de muncă pentru: nail artist; betonist; instalator; instalator ventilație; medic; mecanic auto; tâmplar; tinichigiu auto; mecanic motociclete; zidar/faianțar;
  • Finlanda – 43 locuri de muncă pentru: personal curățenie; operator depozit industria lemnului; operator banda – industria lemnului; operator asamblare – industria lemnului; operator confecționer măști sanitare; operator procesare carne;
  • Irlanda – 20 locuri de muncă pentru: dulgher; șofer vehicul greu de transport marfă;
  • Austria – 11 locuri de muncă pentru: lucrători în producție; inginer mașini unelte;
  • Polonia – 7 locuri de muncă pentru: operator CNC; lăcătuș; sudor MAG; strungar; șlefuitor;
  • Olanda - 4 locuri de muncă pentru: culegător mere; culegător flori;
  • Danemarca - 2 locuri de muncă pentru: director de marketing; specialist IT-Chief Technology Officer;
  • Franța - 2 locuri de muncă pentru: farmacist.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.
 
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii