Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aniversarea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, marcată la Cumpăna, județul Constanța (GALERIE FOTO)

ro

24 Jan, 2024 19:10 938 Marime text
Sursa foto: Facebook/Cumpăna NewsAstăzi, 24 ianuarie 2024 s-au împlinit 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, ziua care ne oferă prilejul să onorăm o pagină ilustră din istoria noastră, amintindu-ne cu emoţie şi mândrie de măreţul act al „Unirii Principatelor Române”, prima piatră așezată la temeliile statului român modern, suveran și independent.

Cu 165 de ani în urmă, românii de pe cele două maluri ale Milcovului sărbătoreau împreună îndeplinirea unui ideal drag, Unirea Moldovei cu Țara Românească. Iată că și în acest an, această mare sărbătoare ne-a adunat laolaltă pe toți cei cu inima română.

Potrivit reprezentanților Primăriei Comunei Cumpăna, în comuna Cumpăna, conform tradiției, Primăria și Consiliul Local au desfășurat o serie de manifestări dedicate Unirii Principatelor Române.

Imnul a răsunat în comună, iar patrioți atât din localitate cât și invitați de seamă au asistat la programul propus de organizatori.

Au fost depuse coroane la cele patru monumente dedicate eroilor de pe teritoriul localității, s-au ținut discursuri, preoții din localitate au săvârșit o slujbă de pomenire a celor căzuți pentru țară, iar momentul culminant, în premieră în comuna Cumpăna, a fost oferit de cele trei grupări militare care au defilat împreună, spre admirația tuturor:
- Batalionul 341 Infanterie Constanța Topraisar, Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” – Maior Petru Șlarcu;
- Brigada 243 Radioelectronică și Observare „CALLATIS” – Comandor Vasile-Decebal Ciobăniță și Comandant al Gărzii de Onoare - locotenent comandor George-Cătălin Andrei;
- Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu - Sublocotenent George-Bernardin Croitoru.

„Ne-am bucurat cu toții, atunci când în fața sediului Primăriei comunei Cumpăna zecile de participanți la eveniment s-au prins într-o Horă a Unirii, unul dintre cele mai puternice simboluri ale sărbătorii de astăzi care ne transmite un mesaj simplu dar profund: ,,DOAR ÎMPREUNĂ VOM REUȘIˮ.
Evenimentele dedicate acestei sărbători au continuat în sala Casei de Cultură din Cumpăna, unde s-a desfășurat un frumos spectacol tematic de dansuri, cântece și literatură “Unirea în inimă se copil” pregătit de preșcolarii celor trei grădinițe din comună, (Grădinița „Florilor”, “Sfânta Maria” și „Paradisul Copiilor”) și de elevii Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu”. În spectacol a evoluat și Grupul ”Lira Folk” și Ansamblul Folcloric „Mugurașii Cumpenei” însoțit de solista vocală Cristina Slujitoru. Felicităm și mulțumim și pe această cale copiilor pentru efortul depus, părinților acestora și în mod special profesorilor îndrumători!“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Cumpăna. 

La manifestările desfășurate în comuna Cumpăna cu ocazia „Unirii Principatelor Române”, au participat:
1. Contraamiral (rtr) VICTOR-AUREL BLIDEA - Asociaţia „Clubul Amiralilor”
2. Contraamiral de Flotilă (r) AUREL CONSTANTIN -Prim vicepreședinte Liga Navală Română
3. Contraamiral de Flotilă CORNEL - EUGEN COJOCARU – Comandantul Comandamentului Flotei Viceamiral „Vasile Urseanu”
4. General de Brigadă (rz) LEONARD MOCANU
5. General de Brigadă (r) dr. VASILE HERMENEANU - Preşedinte Filiala Judeţeană Constanța „Horia Măcelariu” a Asociaţiei Națională Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere
6. General de Brigadă ION PREDA - Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere - SRI Sucursala Constanța
7. Colonel (r) MIHAI NAE - Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere - SRI Sucursala Constanța
8. Comandant al Gărzii de Onoare - locotenent comandor GEORGE-CĂTĂLIN ANDREI
9. Comandor (av.) NICOLAE CREȚU - Comandant Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu (UM 01837)
10. Comandor TATARICI ION - Centrul Militar Zonal Constanţa
11. Comandor (r) FLORENTIN STAMATE
12. Comandor GEORGE ROIU - Membru al Biroului Permanent - Asociația Națională a Cadrelor în Rezervă și în Retragere, Filiala Județeană Constanța „Horia Măcelariu”
13. Colonel (r) REMUS MACOVEI—Președinte Asociaţia Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Constanța
14. Colonel (r) ANDREESCU MIHAIL - GAVRIL - Preşedinte Asociaţia Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – subfiliala Techirghiol
15. Comandor VASILE-DECEBAL CIOBĂNIȚĂ -Brigada 243 Radioelectronică și Observare „CALATIS”
16. colonel (rtr) ION CIOBANU – Președinte Asociația Militarilor în Rezervă Transmisioniști-Filiala Constanța
17. Colonel (r) VASILE VREME – Președinte Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații
18. Colonel (r) BLAJU GABRIEL – Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere –SRI Sucursala Constanța
19. Colonel (rtg) ION TOANCĂ - Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere–SRI Sucursala Constanța
20. Colonel (rtg) ȘTEFAN MOREANU – Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere–SRI Sucursala Constanța
21. Colonel (rtr) TEODOR NEGOIȚĂ
22. Maior MARIAN STOICA – Comandantul Batalionului 341 Infanterie Constanța Topraisar- Brigada 9 Mecanizată Mărășești
23. Maior PETRU ȘLARCU – Batalionul 341 Infanterie Constanța Topraisar - Brigada 9 Mecanizată Mărășești
24. maior LICĂ NIȚU - Comandamentul Flotei Viceamiral „Vasile Urseanu”
25. Sublocotenent GEORGE-BERNARDIN CROITORU - Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu
26. Comandant de navă – CORNELIU MOLDOVAN
27. Plutonier Adjutant Principal (rz) VICTORIA MOCANU
28. CRISTIAN CRĂCIUN

Mulțumim tuturor pentru onoarea oferită prin prezența la eveniment și pentru contribuția adusă la reușita acestuia!
“Sunt convinsă, ca şi dumneavoastră, că Unirea este cheia de boltă a puterii noastre. Astăzi, ca şi întotdeauna, poporul român îşi cinsteşte eroii care s-au jertfit, pentru a ne lăsa o ţară întreagă, frumoasă şi bogată, dând dovadă de o voință de neînfrânt.
Ne plecăm frunțile în amintirea sacrificiului înaintașilor nostri și aducem un pios omagiu tuturor eroilor neamului românesc, care având credință desăvârșită în Dumnezeu și într-un ideal sfânt al libertății și demnității, au apărat interesele şi integritatea României Unite. Depunem la monumentele eroilor florile recunoștinței pentru jertfa supremă ce au dat-o pe Altarul Neamului.
Vă doresc multă sănătate, curaj, încredere în propriile forţe, ambiție și dragoste pentru România! La mulți ani tuturor!”, a transmis doamna Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna

Citește și: 

LIVE VIDEO. Ziua Unirii Principatelor Române, marcată la Cumpăna
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii