Cătălin Predoiu, mesaj de Ziua Unirii „Unirea nu a fost un gest simbolic, ci un proiect național construit pas cu pas”
Cătălin Predoiu, mesaj de Ziua Unirii: „Unirea nu a fost un gest simbolic, ci un proiect național construit
24 Jan, 2026 11:04
ZIUA de Constanta
157
Marime text
157
Marime text

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis azi, 24 ianuarie, un mesaj cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, în care evidențiază rolul crucial al inteligenței politice și al discernământului cetățenesc în momentele de răscruce ale istoriei.
Ministrul a reamintit că actul de la 24 ianuarie 1859 nu a fost doar un gest simbolic, ci un proiect național clădit pe o voință publică fermă, apărată în fața unor presiuni externe și interne imense.
Cătălin Predoiu a făcut o paralelă istorică inedită între campaniile de dezinformare din perioada 1857-1859 și provocările erei digitale.
Mesajul ministrului Afacerilor interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Unirii – 24 ianuarie 2026
Astăzi, 24 ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române — o realizare a oamenilor și a liderilor vremii, făcută prin curaj, organizare și inteligență politică. Unirea nu a fost un gest simbolic, ci un proiect național construit pas cu pas: o voință publică exprimată, apărată și transformată în decizie politică.
În anii 1857–1859, drumul către Unire a însemnat și o bătălie pentru adevăr. Au existat presiuni, încercări de a reflecta deformat voința publică, zvonuri și campanii menite să sperie și să dezbine. Nu întâmplător, în 1857, alegerile pentru Divanul ad-hoc din Moldova au ajuns să fie anulate și repetate, din cauza falsificării listelor electorale și a manipulărilor repetate. Se răspândeau teme precum: „Unirea aduce haos”, „nu e legală și se va anula”, „nu va fi recunoscută”, „o parte îi va domina pe ceilalți”, „e un plan al străinilor, nu al românilor”. Canalele erau cele ale vremii: foi volante, broșuri, ziare partizane, scrisori și „informații pe surse” transmise din om în om. În ciuda acestor, românii au ales discernământul, iar liderii unioniști au ales construcția: să explice, să mobilizeze, să negocieze și să transforme o aspirație într-un fapt împlinit.
După Unire au urmat realizări concrete care au schimbat România: instituții comune, unificarea treptată a administrației și a legislației, consolidarea capacității statului de a-și apăra interesul public și accelerarea modernizării. Unirea a creat cadrul pentru reforme, stabilitate și dezvoltare, iar România a câștigat forța de a-și urma obiectivele mari și de a-și consolida locul în Europa.
În contextul prezent, al comunicării online facile și rapide, care poate ajunge instantaneu la milioane de cititori, devine din ce în ce mai important un gest simplu, care capătă valențe de civism și patriotism: înainte de a distribui o informație care „aprinde” frica sau ura, să verificăm, pe cât posibil, seriozitatea sursei și, eventual, să reconfirmăm informația din alte surse publice. Să trecem informațiile primite prin propriul „filtru” al gândirii. Într-o democrație, critica e un drept, iar exercițiul său este necesar — dar e important ca rațiunea trează să păzească mereu acest drept de manipularea care urmărește dezbinarea și care ne poate slăbi pe toți. Înțelegem treptat, din ce în ce mai clar, cât de mult ne afectează viața reală ceea ce „se (de)construiește” în mediile de comunicare online.
La mulți ani de Ziua Unirii!
La mulți ani, România — construită prin voința oamenilor și prin decizii curajoase, care au pus interesul național mai presus de orice- a transmis Predoiu.
Citește și:
Ce mesaj a transmis românilor Ilie Bolojan, azi, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


