Agenție CEC Bank din Iași, jefuită de un agent de securitate! Câți bani a sustras bărbatul
Agenție CEC Bank din Iași, jefuită de un agent de securitate! Câți bani a sustras bărbatul
174
Marime text
La data de 07.11.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv faţă de un inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată (două acte materiale), faptă prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.Potrivit procurorilor, inculpatul, angajat al unității bancare în calitate de ofițer de securitate, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, respectiv în data de 16.10.2025, în jurul orei 14.00 și în data de 23.10.2025, în jurul orei 13.00, folosind fără drept cheile de acces și utilizând fără drept codurile de dezarmare deținute în virtutea funcției sale, a pătruns fără drept în interiorul Agenției CEC Bank Nicolina Iași, care era închisă publicului pentru o perioadă nedeterminată, unde, cunoscând că este oprit sistemul de supraveghere video, folosind fără drept chei, cartele și coduri de acces, a deschis un bancomat de tip M.F.M. (Multi Function Machine), iar din interiorul acestuia, după ce a distrus sigiliile aplicate pe casetele de valori, a sustras suma aproximativă de 48.000 lei și 9.750 euro (în data de 16.10.2025), respectiv suma de aprox. 20.000 lei (în data de 23.10.2025). Suma totală sustrasă prin cele două acte materiale este de 68.650 lei și 9.750 euro.
Citește și:Prin încheierea penală din data de 07.11.2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi a admis propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpat.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat pentru administrarea probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie“ - mai transmit procurorii
Inspectorul general al ISJ Constanța, despre contabila suspectată de delapidare - „Nu a ridicat suspiciuni până în prezent. Este angajată de 39 de ani“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


