Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adormirea Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Celic-Dere PS Visarion, episcopul Tulcii i-a dăruit prefectului o icoană și l-a felicitat (galerie foto)

ro

15 Aug, 2021 13:07 2107 Marime text
  • În final, P.S. Visarion, episcopul Tulcii i-a dăruit prefectului o icoană, felicitându-l cu ocazia Sărbătorii Sfântului Mucenic Marcel de ieri, 14 august.
Astăzi, 15 august - Adormirea Maicii Domnului, cu prilejul hramului Mănăstirii Celic-Dere, prefectul Marcel Ivanov a participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de P.S. Visarion, episcopul Tulcii cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Prefectul județului Tulcea, Marcel Ivanov:

„Astăzi este o zi importantă pentru credincioșii de pretutindeni, în care prăznuim Adormirea Maicii Domnului și hramul mândrei noastre Mănăstiri Celic-Dere.

O comoară spirituală a județului Tulcea, Mănăstirea Celic adună an de an credincioși din toate colțurile țării. Nu poate decât să mă bucure faptul că, în astfel de vremuri tulburi, oamenii își găsesc timp și vin cu sufletul curat pentru a trăi un moment de reculegere. Văd și azi, aici, o curte plină de credincioși care vin cu speranță și încredere în puterea Sfântei Fecioare Maria.

Să întâmpinăm Marea Sărbătoare de astăzi cu speranță și cu credință! Să le mulțumim slujitorilor acestei Biserici că ne oferă posibilitatea să găsim aici o parte din Gradina Maicii Domnului!

Să purtați numele Sfintei Mării cu dragoste și demnitate, întru mulți și binecuvântați ani!”

În final, P.S. Visarion, episcopul Tulcii i-a dăruit prefectului o icoană, felicitându-l cu ocazia Sărbătorii Sfântului Mucenic Marcel de ieri, 14 august.

Mănăstirea Celic-Dere, situată în partea de nord a Dobrogei, este unul dintre cele mai importante centre spirituale dintre Dunăre si Marea Neagră.

Numele mănăstirii este preluat de la pârâul Celic-Dere (nume turcesc, care în limba română înseamnă „pârâiașul de oțel", aici fiind găsite arme din trecutul îndepărtat).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii