Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni ale polițiștilor de la Transporturi Amenzi de peste 2 milioane de lei, aplicate în ultimele trei luni ale anului trecut

ro

05 Jan, 2020 11:39 1427 Marime text
Polițiștii de la transporturi au aplicat, pe parcursul a 3 luni, 7.169 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.405.510 lei, în urma acțiunilor desfășurate în zona stațiilor de cale ferată, porturilor sau aeroporturilor.
 
În perioada 15 octombrie – 15 decembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi a Poliției Române, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității incidente transporturilor feroviare, aeriene și navale.
 

Astfel, polițiștii au patrulat în 10.170 de trenuri de călători și în 195 de alte zone de risc (aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale).

 
950 de persoane sunt cercetate, 188 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict. Totodată, față de 65 de persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, 15 dintre acestea fiind ulterior arestate preventiv,
 
De asemenea, au fost depistați 64 de urmăriți național sau internațional și 40 de deţinători de substanţe halucinogene, iar 145 de minori lipsiți de supraveghere au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament.
 
Prin instrumentarea a 771 de dosare penale, polițiștii au recuperat un prejudiciu de aproximativ 677.756.931 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii