Acțiune a polițiștilor IPJ Constanța la Școala Gimnazială numărul 1 Mangalia
Acțiune a polițiștilor IPJ Constanța la Școala Gimnazială numărul 1 Mangalia
18 Nov, 2025 10:39
ZIUA de Constanta
121
Marime text
121
Marime text
În cursul zilei de ieri, 17 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o activitate educativ-preventivă în rândul elevilor de la Școala Gimnazială numărul 1 Mangalia, având ca scop principal formarea unui comportament responsabil în trafic.Potrivit IPJ Constanța, aactivitatea a reunit 70 de elevi din clasele pregătitoare și a V-a, cărora polițiștii le-au explicat, pe înțelesul lor, importanța respectării normelor rutiere.
Obiectivul acțiunii a vizat însușirea corectă a regulilor de traversare a drumului public, dar și conștientizarea riscurilor la care se expun atunci când sunt neatenți.
Componenta teoretică a fost completată de un exercițiu practic inedit. Alături de polițiștii rutieri, elevii au îmbrăcat veste reflectorizante și au exersat traversarea străzii în mod responsabil, acordând o atenție sporită asigurării temeinice înainte de a păși pe carosabil.
De asemenea, având în vedere vârsta elevilor de clasa a V-a, polițiștii au pus accent și pe obligațiile legale ce le revin acestora în calitate de utilizatori de biciclete sau trotinete electrice, mijloace de transport tot mai populare în rândul tinerilor.
Pentru a preveni evenimentele rutiere nefericite, polițiștii reamintesc principalele reguli de siguranță:
Pentru pietoni:
- Folosiți întotdeauna trecerile de pietoni sau traversați pe la colțul străzii, acolo unde vizibilitatea este maximă.
- Asigurați-vă temeinic - chiar și pe trecerea de pietoni, priviți întotdeauna în stânga și în dreapta înainte de a coborî de pe trotuar. Nu traversați în fugă!
- Nu folosiți telefonul mobil și nu purtați căști atunci când traversați strada.
- Pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, purtați haine deschise la culoare sau elemente reflectorizante.
Pentru bicicliști și utilizatori de trotinete:
- Respectați vârsta legală - bicicletele și trotinetele electrice pot fi conduse pe drumurile publice doar de la vârsta de 14 ani.
- Purtați întotdeauna cască de protecție, cotiere și genunchiere.
- Folosiți pistele speciale pentru biciclete acolo unde acestea există. Dacă nu există, circulați cât mai aproape de marginea dreaptă a drumului, niciodată pe trotuar sau pe contrasens.
Siguranța copiilor noștri este o responsabilitate comună.
Prin educație și exemplu personal, putem construi un mediu mai sigur pentru toți participanții la trafic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


