Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:22 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua de 9 mai, sărbătorită la Mangalia cu onoruri militare

ro

11 May, 2014 13:22 943 Marime text
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a participat vineri, la manifestările din Piaţa Republicii dedicate sărbătoririi Zilei de 9 Mai. La eveniment, au mai fost prezenţi militari, veterani de război, reprezentanţi ai instituţiilor publice din oraş, alte oficialităţi de la nivel local. Evenimentul a debutat cu ceremonialul militar, în cadrul căruia a avut loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Vasile Chirilă de către Garda de Onoare, precum şi intonarea imnurilor României şi Europei. Au urmat oficierea slujbei religioase şi rostirea de alocuţiuni, prin care s-au evocat meritele eroilor neamului căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale ţării. “Ziua de 9 mai ne aduce, în fiecare an, în memorie, trei momente importante pentru naţiunea română: Ziua Independenţei de stat a României, Ziua victoriei împotriva fascismului şi Ziua Europei. România este, fără dubiu, o ţară europeană. Prezenţa ei în Uniunea Europeană dă, cu siguranţă, o altă dimensiune şi perspectivă orizontului participativ al poporului român, la efortul pan-european, relevându-i mai bine capacitatea constructivă şi talentul creativ", a menţionat comandantul Garnizoanei Mangalia, cmrd. Vasile Chirilă. Manifestările au continuat cu ceremonialul depunerii de coroane la Monumentul Eroilor din piaţă. Pe lângă delegaţiile prezente care au depus coroane, s-a aflat şi cea a Primăriei Mangalia, condusă de edilul Cristian Radu. Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, în aplauzele celor prezenţi.
 
 
 
 
9 mai 2014                                                                                                                Biroul de presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii