Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„ISJ Constanţa trebuie să dea explicaţii”

ro

20 Feb, 2014 13:40 842 Marime text
Bucureşti, 20 feb. 14
 
Deputatul Partidului Mişcarea Populară Florin GHEORGHE solicită Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa să respecte drepturile minorităţilor naţionale în şcoli: „Am crezut că nu înţeleg bine mesajul dat de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Constanţa, în care se spunea sec şi fără noimă că religia islamică nu se regăşeşte în nu ştiu ce document sau în nu ştiu ce act centralizator şi că nu se vor scoate la concurs posturi pentru această disciplină. Ori este inconştienţă, ori lipsă de responsabilitate! Oricine ar fi inspector şcolar în judeţul Constanţa ar trebui să cunoască faptul că structura socio-demografică şi etnică a judeţului diferă substanţial de restul ţării. Să scoţi din programa şcolară religia islamică şi să înjumătăţeşti numărul orelor de limbă maternă, cum este de pildă limba turcă, nu reprezintă doar o încălcare periculoasă a drepturilor legitime ale minorităţilor naţionale, dar şi o dovadă de incompetenţă a inspectorului şcolar. Sper că, după întâlnirea avută cu reprezentanţii comunităţii musulmane, domnul inspector să recunoască faptul că a greşit şi să găsească de urgenţă soluţii pentru ca, în anul şcolar 2014-2015, copiilor de alte etnii sau alte religii să li se respecte dreptul la învăţătură.” Deputatul Partidului Mişcarea Populară Florin GHEORGHE se va adresa şi Ministrului Educaţiei Naţionale: „Săptămâna viitoare îi voi adresa o intrebare domnului Ministru Pricopie, ca să aflu dacă domnia sa ştie despre erorile grave pe care le fac unii inspectorii şcolari. Domnul Pricopie a fost mereu receptiv la sesizările mele şi trag speranţa că va fi şi de data aceasta. De aceea, sunt convins că la ISJ Constanţa se va lăsa şi cu nişte sancţiuni administrative ...”
 
Biroul de presă al deputatului
Florin GHEORGHE
Partidul Mişcarea Populară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii