Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:58 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă PMP Elena Udrea și femeile din PMP au lansat Ora de mișcare în aer liber

ro

05 Jul, 2014 13:40 704 Marime text
„Am venit aici pentru a face mișcare, pentru că mișcarea înseamnă sănătate. Sunt femei de toate vârstele și de toate condițiile fizice, pentru că o minte sănătoasă într-un corp sănătos este unul dintre sloganurile noastre”, a spus președintele PMP Elena Udrea în această dimineață după o oră de exerciții fizice în Parcul Herăstrău din Capitală. Începând cu ora 8.30, Elena Udrea a fost însoțită de peste 30 de femei care au venit la inițiativa PMP pentru un eveniment dedicat mișcării fizice. Cu ajutorul unui instructor de aerobic, femeile prezente au făcut mișcare timp de 60 de minute, într-o demonstrație care s-a dorit în același timp o invitație pentru o viață activă și pentru combaterea sedentarismului. „Eu fac fitness, nu aerobic, deci a fost o experiență inedită pentru mine, așa cum a fost pentru majoritatea femeilor prezente azi aici. A fost un set de exerciții de intensitate medie, potrivit pentru toate participantele”, a spus Elena Udrea. Liderul PMP a venit la eveniment însoțită de mama ei, care a ținut și ea să participe, demonstrând că orice vârstă este bună pentru a face mișcare. Printre participante s-a aflat și Ruxandra Dragomir, președinta femeilor din PMP, care a spus că evenimentul de azi a avut și o latură socială. „Instructorul nostru de astăzi, doamna Geta Dumitru, va merge pe 20 iulie la Istanbul pentru a traversa Bosforul înot. Geta face acest lucru pentru a atrage atenția în privința luptei contra cancerului la sân”, a explicat Ruxandra Dragomir. Elena Udrea și Ruxandra Dragomir i-au urat succes Getei Dumitru și s-au declarat convinse că ea va reprezenta foarte bine România la Istanbul. Evenimentul de astăzi a fost primul dintr-o serie de evenimente intitulată Ora de mișcare, prin care Partidul Mișcarea Populară vrea să stimuleze un stil de viață sănătos și echilibrat. Astfel de evenimente vor fi organizate săptămânal de către Organizația de Femei a PMP într-unul dintre parcurile bucureștene și sunt destinate tuturor femeilor care vor să se mențină în formă.

Departamentul de Comunicare al PMP

Ti-a placut articolul?

Comentarii