Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:16 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbarea climatică - PE aprobă măsurile de susţinere a preţurilor permiselor de carbon

ro

10 Dec, 2013 19:02 980 Marime text
Marţi deputaţii au aprobat planurile de suspendare a tranzacţiilor unei părţi din permisele CO2 pentru a creşte preţurile acestora şi a încuraja firmele să investească în inovaţii bazate pe emisii reduse de carbon. Măsurile, modificate de PE în iulie pentru a stabili condiţii mai stricte pentru suspendare, au ca scop restabilirea efectului de mobilizare pe care l-a avut iniţial Sistemul de tranzacţionare a emisiilor, creat pentru diminuarea emisiilor de CO 2.

"Sunt mulţumit că am reuşit să îi convingem pe colegii noştri că amânarea este absolut necesară pentru ca schema noastră de emisii de carbon să îşi îndeplinească obiectivele", a spus raportorul Matthias Groote (S&D, DE) după ce raportul său a fost adoptat cu 385 de voturi la 284 şi 24 de abţineri.

"ETS nu a fost creat pentru a afecta industria, ci dimpotrivă, recompensează inovaţia şi eficienţa prin punerea unui preţ pe carbon. Dar trebuie să dea un semnal clar privind preţurile. Discuţiile de luna trecută de la conferinţa privind mediul de la Varşovia au subliniat că schemele pieţei de carbon sunt acum la un moment de cotitură. De aceea este extrem de important să lăsăm ETS să ajungă la maturitate", a mai spus el.

Conform amendamentelor Parlamentului, deja agreate cu statele membre, Comisia Europeană poate, în situaţii excepţionale, să adapteze calendarul tranzacţiilor, cu condiţia ca un studiu de impact să arate că sectoarele respective nu se vor confrunta cu o avalanşă de companii care să dorească să părăsească UE. Comisia va putea face o asemenea ajustare doar până în 2020 şi pentru un maximum de 900 de permise.

De la crearea sa în 2005, ETS a stabilit un prag general de emisii care trebuie redus gradual pe termen lung. Până în 2020, emisiile din sectoarele industriale acoperite de ETS vor fi cu 21% mai scăzute decât în 2005.

Dincolo de aceste praguri, companiile primesc sau cumpără credite tranzacţionate de statele membre. Un credit corespunde unei tone de emisii de CO2. Companiile pot vinde creditele neutilizate. Limitarea numărului de credite le asigură păstrarea valorii, astfel încât schema recompensează companiile care investesc în limitarea emisiilor, contribuind astfel la lupta împotriva schimbărilor climatice.

Surplusul tot mai mare de permise de emisii - cauzat de inflaţia de certificate şi de încetinirea economică - a dus la scăderea preţului carbonului sub limitele estimate atunci când a fost creat ETS. Ca urmare, Comisia Europeană a propus măsuri care să îi permită să "amâne" calendarul pentru o parte din creditele care trebuie tranzacţionate.

Ce urmează?

Consiliul de miniştri va vota legislaţia în cadrul reuniunii din 16-17 decembrie. Măsurile de corectare a pieţei de carbon vor putea fi apoi implementate de Comisie, conform puterilor ce îi vor fi delegate.

Paşii următori

Reprezentanţii statelor membre trebuie să aprobe forma poziţia în a doua lectură a Parlamentului înainte ca legislaţia să fie publicată în Jurnalul Oficial al UE.

Legături externe:
Textele adoptate vor fi disponibile aici (selectaţi 10.12.2013)
Despre raportor - Matthias Groote (S&D, DE)
Etapele procedurii legislative
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii