Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:44 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reguli noi pentru hrana bebeluşilor, dietele speciale şi produsele fără calorii

ro

12 Jun, 2013 20:28 473 Marime text
Regulile privind etichetarea şi conţinutul laptelui pentru bebeluşi şi alimentele pentru diete speciale medicale vor fi mai bine definite pentru a proteja consumatorii şi a sublinia diferenţele dintre alimentele pentru consum normal şi cele pentru grupuri specifice, conform unei legi aprobate marţi. Noile reguli, agreate deja de Consiliu, se referă şi la unele regimuri pe bază de calorii puţine.

"Nou născuţii, copiii mici şi oamenii cu afecţiuni grave în mod evident sunt consumatori speciali şi este de datoria noastră ca legislatori să stabilim reguli mai stricte privind, de exemplu, compoziţia şi etichetarea alimentelor destinate consumului lor", a spus raportorul Frédérique Ries (ADLE, BE), după vot. "Pe de altă parte, este important să facem ordine în jungla produselor alimentare, pentru a aboli conceptul de mâncare dietetică, preluat în exces de instrumentele de marketing", a adăugat ea.

Noua lege simplifică şi clarifică regulile privind etichetarea şi compoziţia formulei de început pentru nou-născuţi şi a formulei de continuare pentru bebeluşi cu vârsta între şase şi zece luni, a preparatelor pe bază de cereale, alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale şi substituţilor alimentari pentru controlul greutăţii.

De asemenea, textul include o listă exclusivă de substanţe cum ar fi vitaminele şi mineralele care pot fi adăugate în aceste alimente.

Laptele pentru bebeluşi

Etichetarea, prezentarea şi promovarea formulelor de început pentru nou-născuţi şi etichetarea formulelor de continuare nu trebuie să cuprindă "imagini cu nou-născuţi sau alte imagini sau texte care pot idealiza utilizarea acestor formule" pentru "a nu descuraja alăptatul", se arată în lege.

Cu toate acestea, reprezentări grafice care pot ajuta la identificarea formulei şi care ilustrează metodele de preparare vor fi permise.

Parlamentul cere Comisiei să evalueze dacă "formulele de lapte de creştere" destinate copiilor cu vârstă mică au cu adevărat "beneficii nutriţionale prin comparaţie cu o dietă normală pentru un copil în perioada de înţărcare". De asemenea, trebuie evaluat dacă este necesară o lege şi pentru hrana destinată sportivilor.

Reziduurile de pesticide

Comisia trebuie să asigure un nivel minim de reziduuri de pesticide în aceste produse.

Ce urmează?

Unele prevederi din noua lege (articolele 11, 16, 18 şi 19) se vor aplica din a douăzecea zi după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Ti-a placut articolul?

Comentarii