Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Justiției Să lovim grupurile infracționale acolo unde le doare mai tare, la bani

ro

28 Feb, 2021 03:11 1446 Marime text
  • Trebuie să lucrăm la blocarea fluxurilor de bani și apoi la recuperarea prejudiciilor și produsului din infracțiuni, deoarece grupurile infracționale trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani, a spus ministrul Justiției, Stelian ION, la bilanțul activității pe 2020 a DIICOT.

De asemenea, o foarte bună măsură o reprezintă constituirea structurii de combatere a traficului de persoane, un flagel care s-a extins în ultimii ani și care trebuie combătut cu toate mijloacele disponibile.

De asemenea, a mai spus ministrul, abordarea cauzelor de trafic de persoane, dar și de trafic de droguri și criminalitate informatică trebuie să aibă în vedere și componenta de spălare a banilor, fiind o continuare firească a activității unor grupări criminale care obțin venituri din aceste infracțiuni.

Recomand, a mai spus ministrul, ca spălarea banilor să fie prevăzută ca prioritate operațională, întrucât infractorii români și grupările din care fac parte, care acționează în spațiul european și nu numai, trimit bani în țară pentru a fi „spălați”.

Toți acești bani și bunurile care sunt achiziționate trebuie să facă obiectul unor măsuri de indisponibilizare și, ulterior, de confiscare.

Ministrul Justiției le-a mulțumit procurorilor DIICOT pentru eforturile depuse în anul care s-a încheiat și i-a felicitat pentru rezultatele obținute, în condiţiile în care activitatea DIICOT şi a unităţilor de parchet, în general, a fost îngreunată şi de pandemia de coronavirus.

Totodată, le-a reamintit că vor găsi întotdeauna în Ministerul Justiției, cât timp se va afla la conducerea instituției, un sprijin onest în încercarea de a construi un mediu mai sigur pentru societatea românească.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii