Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:51 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

“Prima ta Casă e de la ANL!” MDRAP prin ANL lansează procedura de cumpărare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, prin programul „Prima Casă”

ro

29 Aug, 2013 15:02 1072 Marime text
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP), prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), a lansat procedura de cumpărare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, prin programul „Prima Casă”. De asemenea, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate şi prin credite ipotecare obţinute de la alte bănci.
În ultima lună, Guvernul a adoptat măsuri care să faciliteze achiziţia locuinţei pe care o deţin chiriaşii din blocurile construite prin programul ANL „Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”, inclusiv prin facilitarea contractării de credite garantate de stat, prin programul „Prima Casă”. Aceştia beneficiază, în anul 2013, de un plafon de garantare în valoare de 500.000.000 de lei pentru contractarea de credite prin acest program şi de o valoare de înlocuire de 326 de euro/mp.
Partenerii MDRAP şi ANL în această procedură sunt instituţiile bancare şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Titularii contractelor de închiriere pot cumpăra locuinţa după primul an de chirie. În acest sens, ei trebuie să adreseze o cerere autorităţilor locale în administrarea cărora se află imobilele.
Tinerii chiriaşi pot obţine informatii suplimentare privind achiziția locuinței de la sediile primăriilor pe a căror rază administrativă sunt construite, sau direct la ANL, la adresa de e-mail relpub@anl.ro sau la numerele de telefon 021/320.44.60 şi 0800 800 636 – TELVERDE (apel gratuit).
* * *
Programul „Locuinţe pentru tineri destinate închirierii” este implementat de ANL şi finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice. Programul are ca obiectiv să faciliteze obţinerea, de către tinerii sub 35 de ani, a unei locuințe cu chirie. Vânzarea acestor locuinţe către actualii chiriaşi are ca scop obţinerea de noi resurse ce vor fi utilizate pentru finanţarea în continuare a programelor destinate îmbunătăţirii accesului la locuinţe. Din anul 2001, prin Programul Locuinţe pentru tineri, au fost recepţionate 30.840 de locuinţe.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii