Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:46 24 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CALIFICAREA ANGAJAȚILOR = CALITATEA SERVICIILOR

ro

16 Sep, 2013 18:42 679 Marime text
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Zona Metropolitană Constanța” a organizat reuniunea membrilor și a potențialilor membri ai rețelei de parteneriat pentru promovarea formării continue a angajaților, organizată în cadrul proiectului “Formare europeană pentru servicii turistice de calitate”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 în data de 16 septembrie, ora 12.30, la Hotel Ibis (str. Mircea cel Bătrân nr.39B - 41), sala Ovidiu.
 
Reuniunea şi-a propus să aducă în atenția publicului teme de interes pentru piața muncii din România, oferind cadrul interactiv al unei dezbateri privind facilitarea participării angajaților la programele de formare profesională continuă. Astfel, în cadrul evenimentului au fost trecute în revistă aspecte privind beneficiile participării angajaților la programe de consiliere și formare profesională, modul de implementare a unor astfel de programe în cadrul companiilor românești, precum și noile perspective europene cu privire la investiția în capitalul uman. Masa rotundă a prilejuit, de asemenea, prezentarea unor exemple de bună practică privind aplicarea programelor de formare profesională pentru angajații unor companii care activează în domeniul turismului, alimentației publice și comerțului din România.
 
Evenimentul a continuat seria de activități din cadrul proiectului Formare europeană pentru servicii turistice de calitate, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Proiectul are ca scop creșterea nivelului de calificare a persoanelor angajate pe piața muncii în domeniul turismului, alimentației publice în Județul Constanța, Regiunea de Dezvolatre Sud – Est.
 
Pentru mai multe informaţii privind proiectul, vă invităm să accesaţi www.calificareinturism.ro.
 
  ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠ ̠
 
 
Despre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Zona Metropolitană Constanța”
 
- este o asociaţie de dezvoltare intercomunitară de drept privat şi utilitate având ca membrii fondatori 14 unităţi administrativ teritoriale situate întrun areal geografic unitar şi cu abordare zonală integrată din Judeţul Constanţa, REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUD-EST;
 - este instrument administrativ eficient în scopul promovării unor proiecte comune de dezvoltare integrată a zonei şi de atenuare a discrepanţelor de dezvoltare dintre localităţi, un facilitator privind atragerea investiţiilor şi a Fondurilor Structurale, o platformă de colaborare între unităţile administrativ teritoriale componente şi un nucleu de dezvoltare a serviciilor publice;
 
 
 
 
 
OBIECTIVELE statutare ale Zonei Metropolitane Constanța
• Dezvoltarea resurselor umane, creşterea ratei de ocupare şi combaterea excluziunii sociale şi a dezechilibrelor sociale;
• Dezvoltarea turismului şi a sectorului terţiar;
• Dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice
• Dezvoltarea economică integrată;
• Protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă;
• Dezvoltarea de noi zone rezidenţiale şi cartiere de locuinţe;
• Reducerea disparităţilor dintre localităţile situate în zonă;
• Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, telecomunicaţii şi energie;
• Atragerea de noi investiţii şi creşterea accesului la resurse.
 
 Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Zona Metropolitană Constanța”are experienta, inclusiv prin membri fondatori, in domeniul fondurilor europene nerambursabile si are aprobat de catre autoritatile nationale si comunitare un plan integrat de dezvoltare urbana care contine o lista cu toate proiectele integrate ce sunt in implementare in arealul geografic REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUD-EST inclusiv proiecte de dezvoltare a resurselor umane.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii