Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:57 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO

ro

03 Apr, 2024 08:44 328 Marime text
Comunicat de presă
Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO
(Bruxelles, 3-4 aprilie 2024)
 
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu va participa, în perioada 3-4 aprilie 2024, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO, desfășurată la Bruxelles.
Este prima reuniune a miniștrilor de externe din statele membre NATO din acest an și va avea un rol important în pregătirea Summit-ului aliat de la Washington, cu accent pe accelerarea proceselor de implementare a deciziilor adoptate la reuniunea de vârf anterioară (Vilnius, 11-12 iulie 2023) și pe conturarea unui pachet decizional substanțial la următorul Summit.
Reuniunea aliată are și o valoare simbolică importantă, în contextul aniversării a 75 de ani de la fondarea NATO, și a 20, respectiv 25 de ani de la primele două extinderi substanțiale ale Alianței. De asemenea, aceasta este prima reuniune ministerială la care Suedia participă în calitate de membru al Alianței Nord-Atlantice, ceea ce reliefează relevanța politicii „ușilor deschise”.
Programul va debuta cu reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, în 3 aprilie 2024, dedicată unui schimb de opinii cuprinzător privind temele majore aflate în atenția NATO, în perspectiva Summit-ului de la Washington. În 4 aprilie 2024 va avea loc o reuniune a formatului Consiliului NATO-Ucraina și o sesiune de lucru la care vor participa partenerii din regiunea Indo-Pacific (Australia, Coreea de Sud, Japonia și Noua Zeelandă) și Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell.
În intervențiile sale, ministrul de externe Luminița Odobescu va prezenta prioritățile României în pregătirea Summit-ului de la Washington, cu accent asupra măsurilor privind situația de securitate din regiunea Mării Negre. Totodată, va sublinia importanța continuării sprijinului pentru Ucraina, evidențiind în context eforturile României, și va reconfirma interesul țării noastre pentru cooperarea NATO cu Uniunea Europeană și cu partenerii Alianței din Indo-Pacific, pe baza unor proiecte de cooperare care să producă efecte pozitive pentru securitatea euro-atlantică și globală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii