Poliția Română Bărbat depistat în flagrant delict cu aproximativ 12 kilograme de cristal
Poliția Română: Bărbat depistat în flagrant delict cu aproximativ 12 kilograme de cristal
04 Mar, 2026 15:50
ZIUA de Constanta
109
Marime text
109
Marime text
BĂRBAT DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT CU APROXIMATIV 12 KILOGRAME DE CRISTAL
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.
Video - https://youtube.com/shorts/6DjXqVVU5TI?feature=share
Din probele administrate a rezultat că, la începutul lunii martie 2026, bărbatul ar fi procurat din Belgia droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină 3-CMC, pe care le-ar fi transportat în România, cu autoturismul său, în vederea comercializării.
În seara de 3 martie 2026, acesta ar fi introdus în România aproximativ 12 kilograme 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, fiind prins în flagrant delict, în localitatea Horea, județul Satu Mare, imediat după trecerea frontierei.
În autoturismul bărbatului, ascuns în compartimentul motor, a fost descoperit și un pistol letal, cal. 9 mm, cu încărcător.
La data de 4 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea bărbatului.
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a bărbatului reținut.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


