Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Argeș - Incendii

ro

22 Aug, 2023 15:04 526 Marime text

BULETIN INFORMATIV

 
         În perioada 21.08.2023, ora 08:00 – 22.08.2023, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 53 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
                                                                                                                        
         INCENDII:
         (13:37) Pompierii au intervenit, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Bradu, pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat pe o suprafață de teren de aproximativ 400 mp și la o căpiță de fân din localitatea Bradu. Echipajele au acționat prompt și incendiul a fost oprit din dezvoltare.
 
         (ora 18:30) Cinci echipaje  de pompieri cu patru autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au intervenit în localitatea Bogați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei locuințe. A existat pericolul de propagare la întreaga locuință și la o anexă din apropiere, însă intervenția operativă a colegilor noștri a făcut ca flăcările să nu să extindă. În urma evenimentului au fost distruse acoperișul locuinței și încăperile de la nivelul mansardei pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Nu au fost victime ale incendiului.
 
INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI: 
 
         (10:46) Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit cu o autospecială pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat în cazul unui accident rutier produs între un autoturism și o motocicletă, în comuna Arefu. La locul solicitării, a fost identificată o singură victimă de sex masculin în vârstă de 44 de ani, motociclist, care a suferit răni la membrul superior drept, în zona toracelui și la membrul inferior stâng. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat victimei, iar ulterior au transportat-o la spital.
 
         (12:27) Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a intervenit în cazul unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o trotinetă electrică. Incidentul s-a soldat cu o victimă de sex masculin, în vârstă de 14 ani, care a fost găsită conștientă, însă prezenta o fractură deschisă la membrul inferior drept și zgârieturi în zona feței. Paramedicii SMURD au preluat pacientul și l-au transportat la spital.
 
         (15:35) Un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru stingerea incendiilor a intervenit pe bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiul Pitești pentru a asigura măsurile specifice de prevenire ale incendiilor în cazul unui eveniment rutier produs între două autoturisme și o autoutilitară. Nu au fost victime ale incidentului.
 
         (15:35) Pompierii de la Detașamentul Mioveni au intervenit pe strada 1 Decembrie a orașului Mioveni la un accident rutier în care un autoturism a lovit alte două autoturisme parcate. La fața locului, au fost asigurate măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, nefiind identificate victime.
        De asemenea, paramedicii SMURD au gestionat în teritoriu 43 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență.          
        
         În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
Nu uitați!
         Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
         Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii