Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:05 25 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Iași Buletin de presă -28.07.2021

ro

28 Jul, 2021 12:22 309 Marime text
Nr. 68.555 din 28 iulie 2021   
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIEI IEŞENE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
 
În data de 27 iulie a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 115 evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
 
Au fost aplicate peste 200 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracțiuni.
 
Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate 5 acțiuni și s-a intervenit la 117 evenimente, dintre care 112 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților au fost sesizate 32 de infracţiuni.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 208 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 70.040 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

 
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 18 permise de conducere şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
 
 
 
REŢINUT DE POLIŢIŞTI PENTRU FURT
 
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un bărbat de 40 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt.
 
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 9 iulie a.c., în timp ce s-ar fi aflat într-un bar din municipiul Iaşi, acesta i-ar fi sustras 2.000 de lei din buzunar unui alt bărbat.
 
Ieri, 27 iulie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
 
Astăzi,  28 iulie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
 
Cercetările continuă.
 
 
REŢINUT DE POLIŢIŞTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS GENŢI ŞI HAINE
 
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Iaşi au identificat un bărbat de 47 de ani, bănuit de furt.
 
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 7 iulie a.c., acesta ar fi sustras trei genţi de damă dintr-un magazin din municipiul Iaşi, cauzând un prejudiciu de aproximativ 700 de lei. De asemenea, la data de 24 iulie a.c., acesta ar fi sustras, dintr-un alt magazin, haine în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
 
Ieri, 27 iulie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
 
Astăzi,  28 iulie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
 
Cercetările continuă.
ACŢIUNE  A POLIŢIŞTILOR DE LA PROTECŢIA ANIMALELOR
 
La data de 27 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Iaşi, Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Leţcani şi Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Iaşi au desfăşurat o acţiune pentru verificarea modului de respectare a măsurilor prevăzute în materie de protecţie a animalelor şi a obligaţiilor legale ce le revin deţinătorilor de animale.
 
Exemple:
 
1. Un deţinător a 12 exemplare din specia canină a fost sancţionat contravenţional deoarece nu a asigurat acestora adăpost corespunzător şi asistenţă medicală corespunzătoare, nu s-a preocupat de sterilizarea animalelor şi nu a procedat la microciparea şi înregistrarea exemplarelor canine adulte.
 
2. De asemenea, un alt deţinător a 9 exemplare din specia canină a fost sancţionat contravenţional deoarece nu a asigurat acestora adăpost corespunzător şi asistenţă medicală corespunzătoare, nu s-a preocupat de sterilizarea animalelor şi nu a procedat la microciparea şi înregistrarea exemplarelor canine adulte.
 
 
ACTIVITATE PREVENTIVĂ A POLIŢIŞTILOR IEŞENI
 
La data de 27 iulie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu un reprezentant al C.P.E.C.A. Iaşi  au desfăşurat o activitate educativ-preventivă la un centru social din municipiul Paşcani.
Poliţiştii au transmis aspecte preventive pe teme legate de siguranţa personală, prevenirea traficului şi consumului de substanţe cu effect psihoactiv şi au fost prezentate informaţii privitoare la efectele încălcării legii.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii