Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:17 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Iași Buletin de presă - 25.02.2022

ro

25 Feb, 2022 13:49 798 Marime text
Nr. 110.291 din 25 februarie 2022
 
 
 
BULETIN DE PRESĂ 25.02.2022
 
 
ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR
 
În ziua de 24 februarie a.c., poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
 
Au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 20 de infracţiuni.
 
Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate acţiuni şi s-a intervenit la 84 de evenimente, dintre care 71 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităţilor au fost sesizate 20 de infracţiuni.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 307 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 101.335 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
 
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 29 de permise de conducere şi au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.
 
PERCHEZIŢIE ŞI REŢINERE ÎNTR-UN DOSAR DE FURT CALIFICAT
La data de 24 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi au efectuat o percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 19 spre 20 februarie a.c., un bărbat de 34 de ani ar fi spart luneta unui autoturism, parcat pe raza municipiului Iaşi, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.
În urma percheziţiei, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.
La data de 25 februarie a.c., bărbatul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Cercetările sunt continuate.
 
REŢINUT DE POLIŢIŞTI PENTRU 6 FURTURI
Poliţiştii din cadrul Biroului de Invastigaţii Criminale Iaşi au identificat un bărbat de 38 de ani, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt şi a cinci infracţiuni de furt calificat.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada 31 ianuarie – 21 februarie a.c., în timp ce s-ar fi aflat pe străzi din municipiul Iaşi ori în staţii ale mijloacelor de transport de comun, acesta ar fi sustras telefoanele mobile a 6 tinere.
La data de 24 februarie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.
La data de 25 februarie a.c., bărbatul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Cercetările sunt continuate.
MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII, PUS ÎN APLICARE DE POLIŢIŞTI
La data de 24 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, emis Tribunalul Iaşi, pe numele unui bărbat de 42 de ani.
Acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri.
Bărbatul a fost depus în penitenciar, în vederea executării pedepsei.
 
3.000 DE ŢIGARETE CONFISCATE DE POLIŢIŞTI
La data de 24 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi au depistat, pe DE 583, un bărbat de 63 de ani, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, ţigarete susceptibile a proveni din contrabandă.
În urma verificărilor, au fost identificate 3.000 de ţigarete, care au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
 
UPDATE - REŢINUT PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL RUTIER
La data de 23 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 22 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis şi conducerea unui vehicul sub infleunţa alcoolului sau a altor substanţe.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 16 mai 2021, acesta a fost depistat în timp ce ar fi condus un moped neînmatriuclat, pe raza comunei Belceşti, fără a deţine permis de conducere.
De asemenea, la data de 2 februarie 2022, tânărul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Belceşti, fără a deţine permis de conducere şi fiind sub influenţa alcoolului, în urma testării sale cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 24 februarie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău şi Judecătoriei Hârlău, instanţă care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate.
 
UPDATE - DEPISTAT CONDUCÂND UN AUTO, FĂRĂ A DEŢINE PERMIS DE CONDUCERE ŞI FIIND SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI
La data de 22 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au depistat un bărbat de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Paşcani, fără a deţine permis de conducere.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 24 februarie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.
La data de 25 februarie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.
Cercetările sunt continuate.
 
 
ACTIVITĂŢI PREVENTIVE ALE POLIŢIŞTILOR IEŞENI
La data de 24 februarie a.c., în cadrul Proiectului ,,Impact – Stop bullying ”, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași au desfăşurat activităţi informativ-preventive, la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, din municipiul Iaşi.
În cadrul activităţilor, poliţiştii au descris fenomenele de bullying, cauzele acestui fenomen, precum și formele de agresiune întânite în şcoli.
De asemenea, elevii au primit informații despre noțiunea de infracțiune, răspunderea penală a minorilor şi recomandări pentru a evita victimizarea.
Au fost prezentate influențele anturajului asupra comportamentului minorilor şi modalităţile de reacţie pentru situaţii concrete, menite a reduce riscul de victimizare.
  •  
La data de 24 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iaşi, împreună cu reprezentanţi ai A.N.Î.T.P. – Centrul Regional Iaşi au desfăşurat mai multe activităţi de informare la Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil”, din municipiul Iaşi.
În cadrul întâlnirilor au fost prezentate atribuţiile şi competenţele pe linie de prevenire a fiecărei instituţii din M.A.I.
Poliţiştii au transmis informaţii cu caracter preventiv, referitoare la siguranţa personală, siguranţa în mediul online şi au prezentat principalele măsuri ce trebuie cunoscute şi aplicate pentru conştientizarea şi promovarea principiilor unui internet mai sigur.
Totodată, au fost oferite informaţii utile pentru prevenirea traficului şi consumului de substanţe psihoactive şi prevenirea traficului de persoane.
Elevii au fost îndrumaţi să manifeste un comportament responsabil şi să apeleze la sfatul părinţilor sau al cadrelor didactice, atunci când se află în situaţii dificile.
Întâlnirile cu elevii au avut un caracter interactive şi au îmbinat problematica preventivă cu situaţii concrete, informaţiile şi mesajele transmise de poliţişti fiind adecvate vârstei şi nivelului de înţelegere al elevilor.
  •  
La data de 24 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iaşi, împreună cu reprezentanţi ai C.P.E.C.A. Iaşi au desfăşurat activităţi educativ-preventive, la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă”, din municipiul Iaşi.
În cadrul activităţilor au fost oferite informaţii utile pentru prevenirea traficului şi consumului de droguri, fiind prezentate aspecte legislative, cauzele şi consecinţele consumului de substanţe cu efect psihoactiv.
De asemenea, elevii au primit informații despre noțiunea de infracțiune, răspunderea penală a minorilor şi recomandări pentru a evita victimizarea.
Au fost prezentate influențele anturajului asupra comportamentului minorilor şi modalităţile de reacţie pentru situaţii concrete, menite a reduce riscul de victimizare.
  •  
La data de 24 februarie a.c., poliţiştii Biroului pentru Siguranţă Şcolară Iaşi au desfăşurat activităţi informativ-preventive, la Şcoala Gimnazială “Mihai Codreanu”, din municipiul Iaşi
În cadrul proiectului „Fii tolerant, nu violent”, poliţiştii au prezentat cauzele apariţiei violenţei în rândul elevilor, formele de manifestare a agresivităţii şi modalităţile de prevenire a acestor fapte.
De asemenea, elevii au primit informații despre noțiunea de infracțiune şi răspunderea penală a minorilor, scopul fiind acela de a preveni faptele de violenţă în mediul şcolar preuniversitar.
Prin activităţile organizate, poliţiştii urmăresc reducerea fenomenului violenţei verbale şi fizice în rândul elevilor, precum şi creşterea gradului de informare a acestora cu privire la consecinţele legale pe care le poate avea manifestarea unui comportament agresiv de către minori.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii