Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Iași Buletin de presă - 12.12.2022

ro

12 Dec, 2022 12:41 520 Marime text
Nr. 111.719  din 12 decembrie 2022
 
 
 
BULETIN DE PRESĂ 12.12.2022
 
 
 
ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR
 
La data de 11 decembrie a.c., poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 240 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 20 de infracţiuni.
Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 2 acţiuni şi s-a intervenit la 85 evenimente, dintre care 75 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 29 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 246 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 72.450 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 10 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
 
 
 
 
PRINS LA VOLAN SUB INFLUENŢA BĂUTURILOR ALCOOLICE
În ziua de 12 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au procedat oprirea în trafic a unui bărbat care a condus un auto pe raza comunei Holboca, având o viteză de deplasare foarte redusă.
Întrucât șoferul, de 56 de ani emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
 
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA PARTICIPANȚILOR LA TRAFIC
La data de 09 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Iași împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat şi desfășurat o acţiune având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.945 lei, dintre care 4 sancțiuni pentru defecțiuni la sistemul de iluminare și 3 pentru alte defecţiuni tehnice.
Astfel, conducătorul unui autotursism , în timp ce se deplasa pe șos. Bucium din mun. Iaşi, a condus un autovehiculul având defecţiuni la sistemul de iluminare. Acesta fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere, dintre care unul pentru neacordare prioritate pietoni.
 
 
 
ACTIVITATE PREVENTIVĂ A POLIŢIŞTILOR IEŞENI
 
La data de 09 decembrie a.c,, poliţişti din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei ROR Iaşi au desfăşurat o activitate informativ preventivă la Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Iaşi.
Astfel, în cadrul activității a fost prezentat proiectul partenerial de prevenire a violenţei domestice şi traficului de persoane Relații sănătoase versus capcana relațiilor toxice.                            
De asemenea au fost prezentate materiale ce conţin informaţii cu privire la:
- caracteristicile unei relaţii toxice şi consecinţele legale în cazul nerespectării prevederilor referitoare la faptele de violenţă domestică.
- informații privind traficul de persoane, inclusiv serviciile sociale existente atât pentru victimă cât şi pentru agresor.
Totodată în cadrul campaniei naţionale „Sărbători în siguranţă” şiplanului de Acţiune ,,Foc de Artificii”, poliţiştii au transmis şi informaţii despre regimul legal de comercializare, utilizare şi deţinere a materialelor pirotehnice - categoriile de materiale pirotehnice pe care le pot folosi şi în ce condiţii, pentru a nu încălca prevederile Legii nr. 126/1995 şi a nu deveni victime ale accidentelor.
La activitate au participat 53 de elevi şi 2 cadre didactice.
 
 
ACTIVITATE PREVENTIVĂ ÎN RÂNDUL ELEVILOR
La data de 09 decembrie a. c, polițiștii din cadrul poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară Iași au desfășurat o activitate informativ preventivă la Şcoala Gimnazială "Alecu Russo" Iași.
Astfel, în cadrul campaniei ,,Şcoală sigură, fără portul sau folosirea de obiecte periculoase”, având ca temă prevenirea delincvenţei juvenile au fost purtate discuții cu elevii, vizând:
  • descrierea formelor de agresiune întâlnite în şcoli, a influenţelor negative pe care le poate avea anturajul asupra unui adolescent;
  • prezentarea unor aspecte de ordin legislativ: precizarea termenului de contravenţie şi infracţiune, enumerarea principalelor fapte antisociale sau infracţiuni comise în mediul şcolar, informaţii privind interzicerea portului sau folosirii de obiecte periculoase în spaţiul public şi în interiorul şcolii, răspunderea contravenţională şi penală a minorilor.
Având în vedere apropierea vacanţei de iarnă, poliţiştii au transmis elevilor recomandări preventive pentru a se reduce riscul de victimizare în perioada vizată (protejarea bunurilor personale, respectarea regimului legal al materialelor piroitehnice, evitarea persoanelor necunoscute sau a celor cu un comportament violent).
La activitate au participat 30 de elevi si 1 cadru didactic.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii