Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:37 29 09 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Iași Buletin de presă - 01.08.2022

ro

01 Aug, 2022 11:06 323 Marime text
 Nr. 110.531 din 1 august 2022
 
 
 
BULETIN DE PRESĂ 01.08.2022
 
 
ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR
În data de 31 iulie a.c., poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 160 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 260 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 35 de infracţiuni.
Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 6 acţiuni şi s-a intervenit la 162 de evenimente, dintre care 153 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 39 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 266 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 80.145 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 17 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
 
 
 
DEPISTAT CONDUCÂND UN AUTO, FIIND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
În seara de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit pentru control, pe raza comunei Miroslava, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetările sunt continuate.
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER
În perioada 29 – 31 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au acționat, pe raza județului Iași, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de informare al tuturor participanților la traficul rutier.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 353 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 161.575 de lei, dintre care 137 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 42 pentru abateri săvârșite de bicicliști, 9 pentru abateri săvârșite de conducătorii de trotinete electrice, 6 pentru abateri săvârșite de pietoni, iar restul pentru alte abateri.
De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare și au fost reținute 57 de permise de conducere, dintre care 46 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri.
De asemenea, polițiștii au distribuit bicicliștilor veste reflectorizante și au transmis acestora recomandări preventive, în scopul de a crește gradul de informare cu privire la obligațiile ce le revin atunci când se deplasează pe drumurile publice.
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DE LA POPRICANI, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au acționat, pe raza comunei Țigănași, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și a faptelor antisociale.
În cadrul acțiunii au fost verificate 29 de autovehicule și au fost controlați 21 de agenți economici, fiind legitimate 49 de persoane.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.560 de lei, dintre care 29 conform Legii nr. 61/1991, 12 conform O.U.G. nr. 195/2002 și 4 conform H.G. nr. 984/2005.
Exemple:
1. Un tânăr de 24 de ani a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Țigănași, fiind sub influența alcoolului, în urma testării sale cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
2. Un tânăr de 21 de ani a fost sancționat contravențional, conform H.G. nr. 984/2005, deoarece a oferit spre vânzare o cabalină, fără a deține documente sanitar-veterinare.
3. Un bărbat de 30 de ani a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a consumat băuturi alcoolice în loc public.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii